Vărsătorul în Operațiunea Clătita

Sursa: http://www.j-sainsbury.co.uk

Sursa: http://www.j-sainsbury.co.uk

Când Arhimede a cerut un punct de sprijin pentru a răsturna Pământul1, trebuia să i se înmâneze de urgență un Vărsător. E semn fix, poți să te bizui pe el de vrei să-ntorci lumea cu sus-n jos! Cu sus-n jos… Asta mă face să mă gândesc la cu totul altceva, la clătite (iartă-mă Arhimede!). Da, știu, în articolul anterior tot despre dulciuri am vorbit… Ce să zic, se pare că-n perioada asta glucoza îmi este muză! Așadar, Vărsătorul și realizarea clătitelor. Comparația asta are noimă dacă o rumegăm un pic…

Capricornul, având o natură cardinală, inițiază acțiunea: ”Începând de astăzi eu sunt masterchef-ul în această bucătărie și facem cum zic eu!”. Pregătește aluatul după rețeta proprie și-l toarnă tacticos în tigaia încinsă (de Săgetător). Odată ce clătita prinde formă și stă suficient pe-o parte, intră Vărsătorul în scenă (bucătărie), apucă mânerul tigăii și începe s-o agite (ca să se desprindă), iar printr-o singură, precisă și eficientă mișcare din încheietură, trimite clătita în aer și-o lasă să aterizeze perfect pe partea cealaltă. De ce face el asta? Pentru că cineva trebuie să se ocupe de clătita aia! Le chef Capricorn a pornit operațiunea și a trecut la următoarea, că doar n-o să piardă o zi întreagă în fața unei singure tigăi! El dă un start promițător, însă mai departe treaba o continuă semnul fix de după el, Vărsătorul.

Vărsătorul produce însă o aparentă ruptură în procedură, o schimbare. Schimbarea implementată de Vărsător se realizează (la modul teoretic ideal) brusc, dar la timpul potrivit și dintr-o bucată, fără operații adiacente sau adaptări, cum ar implementa-o un semn mutabil, spre exemplu.

Ca să v-o spun pe aia dreaptă, ipoteza mea este că toate cele 3 zodii de la finele zodiacului sunt specializate și destinate să facă clătite. Pentru că, orice acțiune ar iniția Capricornul la un moment dat, Vărsătorul o va întoarce pe dos (despre Pești, în paragraful următor). Pentru un ochi neavizat, asta poate părea o răzvrătire împotriva autorității chef-ului, dar de fapt nu este! Așa trebuie să fie, asta e sarcina Vărsătorului și, dacă nu și-ar îndeplini-o, produsul s-ar face scrum. Și tocmai de-asta acestor două zodii nu le-aș da să facă altceva decât clătite sau, în fine, un produs similar a cărui rețetă cere ca acesta să realizeze un flic-flac la un moment dat. Ar fi un dezastru să le comandăm o ciorbă și, tocmai din motivul ăsta, cred eu, se află ei la finalul zodiacului – desertul este servit la sfârșit!

În cadrul acestei teorii (a clătitei zodiacale), e important de sesizat că Vărsătorul manevrează unul și același aluat saturnian2 ca și Capricornul, nu adaugă alte ingrediente. Odată întoarsă, clătita saturniană îți lasă impresia c-ar fi alta, dar în esență nu e! Uneori și Vărsătorul cade în capcana înfumurării (specifică semnului opus, Leul) și devine convins c-a produs o nouă și originală clătită, dacă n-ar veni Peștii să-i adauge acesteia niște gem și s-o ruleze așa încât marginile să ia contact cu interiorul, iar partea cealaltă să redevină vizibilă, moment în care este evident pentru toată lumea că pe tot parcursul procedurii s-a folosit o singură clătită…

Privind cerul perioadei curente, urmăresc Soarele care tranzitează acum Vărsătorul și observ că, pe măsură ce se apropie data de 3 februarie, el intră tot mai strâns în relație cu Saturn din Săgetător (sextil), cu Marte din Scorpion (careu) și cu Uranus din Berbec (sextil). Pentru mine, asta înseamnă ”operațiunea clătita” transmisă în direct!

Hartă ridicată pentru amiaza zilei de 3 februarie, chiar înainte de perfectarea celor mai importante aspecte realizate de Soare în această perioadă.

Hartă ridicată pentru amiaza zilei de 3 februarie, chiar înainte de perfectarea celor mai importante aspecte realizate de Soare în această perioadă.

Oricare ar fi clătita pe care o coacem acum, e vremea s-o desprindem brusc de tigaie printr-o mișcare controlată. Pentru o vreme ea va fi în aer, moment în care noi, ca observatori, vom fi în expectativă, lăsând ”soarta” (adică mișcarea pe care i-am imprimat-o noi înșine clătitei când am săltat tigaia; inerția) să decidă deznodământul. Dacă avem deja antrenament, n-are de ce să ne fie teamă, clătita are șanse mari să aterizeze întreagă în tigaie, cu cealaltă față în sus (în caz contrar, e drept că s-ar putea s-o stâlcim, dar numai practicând căpătăm îndemânare și tot e mai bună o clătită deformată decât una lăsată prea mult pe foc, adică arsă). Astfel o vom putea observa din această nouă perspectivă, întoarsă, lăsând-o mai departe să se rumenească și pe partea asta, dacă vrem să consumăm (să integrăm în noi) o clătită (experiență) completă, bine făcută.

Bon appetit! 🙂

DIANA SPINEAN,
Redactor-șef și vicepreședinte AAR

diana-spinean(2)-autor

  1. Conform celor spuse de Pappus din Alexandria, lucrarea lui Arhimede despre pârghii l-a făcut să exclame: ”Dați-mi un punct de sprijin și voi muta Pământul din loc!”.
  2. Capricornul și Vărsătorul sunt stăpâniți tradițional de aceeași planetă, Saturn.

Lasă un răspuns