Atentatele de la Paris

Foto: Coyau

Foto: Coyau

În seara zilei de vineri, 13 noiembrie 2015, capitala Franţei a fost ţinta unei serii concertate de atacuri, puse la cale de gruparea jihadistă teroristă Statul Islamic (ISIS). Atacurile s-au soldat cu 129 de morţi și peste 350 de răniţi, dintre care circa 100 consideraţi ca fiind „urgenţe absolute”. Aceste atacuri au produs în Franţa cel mai mare număr de victime de la al II-lea Război Mondial încoace şi sunt cele mai sângeroase din Europa, după atentatele de la Madrid, din 11 martie 2004 (191 morţi şi 1800 de răniţi).

Poliţia franceză crede că atacurile au fost coordonate de către Abdelhamid Abaaoud, un belgian de origine marocană, membru al ISIS. Născut pe 8 aprilie 1987, la Bruxelles, Belgia, Abdelhamid Abaaoud a fost ucis pe 18 noiembrie 2015 de forţele de intervenţie franceze în operaţiunea de la Saint-Denis.

Împărţiţi în trei echipe, două de câte trei şi una de două persoane, teroriştii au lansat şase atacuri, astfel:
– un atac ce a implicat trei explozii sinucigaşe cu bombă
– un alt atac ce a implicat o explozie sinucigaşă cu bombă
– 4 atacuri cu arme de foc (pistoale-mitralieră Kalaşnicov).
Conform înregistrărilor Poliţiei franceze, cronologia atacurilor din 13 noiembrie a fost următoarea:
21:20 – Prima explozie lângă Stade de France
21:25 – Împuşcături la barul Le Carillon şi la restaurantul Le Petit Cambodge
21:29 – Alte împuşcături în aceeaşi zonă, pe Avenue de la Republique
21:30 – A doua explozie lângă Stade de France
21:38 – Împuşcături la barul La Belle Equipe
21:43 – Explozie pe bulevardul Voltaire, lângă sala de concerte Bataclan
21:49 – Împuşcături la Bataclan, urmate de explozii (cel mai mare număr de victime)
21:53 – A treia explozie lângă Stade de France
22:00 – Împuşcături pe bulevardul Beaumarchais, lângă Bataclan.

Harta atentatelor de la Paris şi conexiunile ei cu harta Franţei şi harta preşedintelui Francois Hollande

Pentru studiul astrologic al atacurilor se ia în considerare harta momentului declanşării acestora: 13 noiembrie 2015, 21:20, Paris.

Atentate Paris

Atentatele de la Paris se desfăşoară pe acelaşi fundal pe care s-au desfăşurat toate evenimentele violente din ultima perioadă:

  • careul Uranus-Pluto

Careul Uranus-Pluto îşi păstrează potenţialul distructiv în continuare şi îl va păstra până la ieşirea lui Uranus din Berbec. Chiar dacă este separant, aspectul se reactivează la orice trecere a planetelor rapide prin semnele cardinale. Asta, fiindcă în cazul aspectelor separante dintre două planete lente, planetele rapide au capacitatea de a efectua ceea ce în astrologia orară se numeşte un „transfer de lumină” (sau „translaţie de lumină”)[1].

De remarcat că atentatele de la Paris se produc imediat după ce Venus şi Marte intră în Balanţă, de unde fac careu aplicant cu Pluto şi opoziţie cu Uranus (se recomandă folosirea aspectelor de la semn la semn; cine se limitează la orb, pierde jumătate din farmecul, înţelegerea şi utilitatea astrologiei).

De notat şi că Ascendentul este în Rac, tot un semn cardinal, ceea ce încarcă şi mai mult axele cardinale şi plasează careul în T Uranus-Pluto-Marte+Venus în case angulare, valorizându-l astfel la maximum. Cu Uranus în casa a X-a, Pluto în casa a VII-a şi Venus+Marte (şi mai ales Marte!) în casa a IV-a, configuraţia este foarte agresivă, putând avea efecte deosebit de distructive, şocante, surprinzătoare. Dat fiind faptul că se petrece în semne cardinale şi că sunt implicaţi Marte şi Uranus, evenimentele se derulează cu mare viteză, brusc şi pe neaşteptate.

La nivel macro, combinaţia distonantă Marte-Uranus-Pluto predispune la grave accidente rutiere, aviatice, feroviare sau de muncă, la defecţiuni sau rupturi de mecanisme ori utilaje, la explozii, incendii, catastrofe naturale, revolte, incidente armate, atentate, lovituri politice. Influenţa ei se poate exercita pe tot parcursul şederii lui Marte în Balanţă, adică între 12 noiembrie 2015 şi 3 ianuarie 2016. Ultima dată când am avut „plăcerea” de a avea de-a face cu această combinaţie, a fost la retrogradarea lui Marte prin Balanţă (7 decembrie 2013 – 26 iulie 2014).

  • careul Saturn-Neptun

Cu o mică pauză de trei luni, care s-ar putea să nici nu fie prea semnificativă, careul dintre Saturn, aflat în Săgetător, şi Neptun, aflat în Peşti, este „la lucru” pe toată perioada şederii lui Saturn în Săgetător, adică între decembrie 2014 şi decembrie 2017. La fel ca şi careul Uranus-Pluto, este periculos în sine şi devine şi mai periculos când este catalizat de aspectele distonante primite de la planete mai rapide aflate în tranzit.

Cum se manifestă în lume efectele acestui careu? Saturn este simbolul cristalizării, Neptun cel al dizolvării. Saturn este lucid şi practic, Neptun e confuz şi mistic. Saturn are simţul politicii, Neptun pe cel al utopiei. La nivel macro, disonanţele Saturn-Neptun creează un fundal derutant, care naşte confuzie, dezordine, fraude, idei politice utopice, idealism bolnav, misticism distructiv. Poate avea un impact negativ asupra industriilor care prelucrează lichide sau, mai bine zis, fluide, în general.

De remarcat că cele două planete sunt situate în Săgetător şi Peşti, adică în domiciliile lui Jupiter. Jupiter îşi exprimă semnificaţiile în ambele semne, chiar dacă oarecum diferit. Săgetătorul are de-a face cu călătoriile şi străinătatea, Peştii cu nomazii, exilul şi nemărginirea. Ambele semne au o legătură cu frontierele, o afinitate pentru transcederea hotarelor (sau pentru ignorarea lor…). Să ne mai mirăm de proporţiile pe care le-a luat în 2015 fenomenul migraţiei? Sau de faptul că statele europene discută despre reintroducerea controlului la graniţă, despre securizarea frontierelor etc?

Încă ceva: Săgetătorul este legat de religie, cultură şi spiritualitate, iar Peştii, de credinţă şi misticism. Să ne mai mirăm că sub careul dintre Saturn în Săgetător şi Neptun în Peşti delirul fanatismului religios atinge apogeul prin ISIS? Şi se manifestă virulent nu doar faţă de oponenţii umani, ci şi faţă de simboluri culturale care nu le reflectă credinţele (vezi distrugerea monumentelor antice de la Nimrud sau Palmyra, a moscheilor şiite din Mosul sau Tal Afar, a bibliotecii din Mosul etc).

Şi că ISIS iese la atac în lumea largă? Amintiţi-vă atentatul de la Charlie Hebdo în ianuarie 2015, atacul asupra turiştilor la Muzeul Bardo în Tunis din martie, atentatul sinucigaş prin care a fost bombardată moscheea şiită din Kuweit în iunie etc. Şi da, faptul că la scurt timp după ce Saturn a intrat în Săgetător şi a început să aplice spre careul cu Neptun, la sfârşitul lunii ianuarie 2015, s-a raportat că membrii ISIS s-au infiltrat în Uniunea Europeană, deghizaţi ca refugiaţi civili, iar un reprezentant ISIS a declarat că au fost „exportaţi” astfel cu succes 4000 de luptători, cu scopul de a pune la cale atacuri în Europa.

Dar se poate şi mai rău de atât… Perioada cuprinsă între august 2015 şi septembrie 2016 devine cu adevărat critică, fiindcă distonanţele Saturn-Neptun sunt alimentate copios de tranzitul lui Jupiter prin Fecioară. Aflat în semnul lui de exil, Jupiter face careu cu Saturn şi opoziţie cu Neptun. Să examinăm separat, sumar, aceste aspecte:

Careul Jupiter-Saturn
Anii în care Jupiter şi Saturn se află în disonanţă, sunt ani în care nimic nu merge lin, nici o realizare nu vine fără înfruntări şi strădanii. La nivel general, aduc bulversări politice, greve, restricţii, scăderea nivelului de trai, posibile conflicte internaţionale, eşecuri diplomatice, riscul ruperii unor tratate sau alianţe, al ratării unor acţiuni comune.

Opoziţia Jupiter-Neptun
Jupiter iubeşte cadrul instituţional, organizat, constructiv, pe când Neptun acţionează intuitiv, depăşeşte graniţele, deformează, destramă. Efectele la nivel macro sunt: fanatism religios, incidente de natură religioasă, scandaluri de natură juridică sau financiară sau având ca subiect escrocherii, fraude, manevre bursiere sau bancare controversate. Şi, evident, accentuarea migraţiei, slăbirea frontierelor ş.a.

Va las plăcerea de a face o sinteză a influenţei celor trei aspecte pe care le concentrează careul în T Jupiter-Saturn-Neptun.

Careul în T Jupiter-Saturn-Neptun este definitoriu pentru atentatele de la Paris. Cu atât mai mult cu cât a primit „întăriri” de la nodurile lunare. Cum vi se pare faptul că NN a intrat în Fecioară şi NS în Peşti pe 12 noiembrie, fix cu o zi înainte de atentatul de la Paris? Dar faptul că în momentul atentatului Luna se afla în Săgetător, în preajma lui Saturn? Da, în realitate am avut de-a face cu un careu în T foarte bine consolidat, cu Jupiter-NS în Fecioară, Saturn-Lună în Săgetător şi Neptun-NN în Peşti.

De notat că în harta atentatului Luna, stăpâna Ascendentului/a hărţii, este împreună cu Saturn (proastă companie!), în casa a VI-a, o casă adversă, de supunere, bucuria lui Marte.

De ce Franţa?

Unul dintre motive ar putea fi acela că tranzitele momentului lovesc în plin în harta Franţei şi în harta natală a preşedintelui Franţei, Francois Hollande.

Harta Franţei moderne: A Cincea Republică Franceză
28 septembrie 1958, ora 21:00, Paris
(sursa: articolul Horoscope de la Vème République, de Edouard Symours, apărut în revista Les Cahiers Astrologiques, nr. 77 din 1958).

Harta Frantei

Harta Franţei are din start o serie de slăbiciuni, care se manifestă în semnele cardinale şi mutabile:

  • A Cincea Republică Franceză s-a „născut” pe o Lună Plină, cu opoziţia Soare-Lună cu Luna în Berbec şi Soarele în Balanţă şi cu axa nodurilor pe aceeaşi axă cardinală Berbec-Balanţă[2] (distonanţele cardinale sunt marcate în acest articol cu roşu).
  • A Cincea Republică Franceză s-a „născut” cu Ascendentul în Gemeni şi stăpânul Ascendentului/hărţii în Fecioară, îi are pe Marte în casa I şi pe Saturn în casa a VII-a, ambii în careu cu Pluto, Venus şi Mercur din casa a IV-a. Harta prezintă deci puternice distonanţe în semnele mutabile, cu atât mai puternice cu cât se manifestă în casele angulare (distonanţele mutabile/duble sunt marcate în acest articol cu ciclamen/fucsia).
  • A Cincea Republică Franceză s-a „născut” cu o conjuncţie Jupiter-Neptun în Scorpion, domiciliul lui Marte şi în casa a VI-a, bucuria lui Marte. Mai mult, Jupiter-Neptun sunt în careu cu Uranus din Leu. Deci conjuncţia este distonantă şi poate crea probleme de natura celor citate mai sus la paragraful despre opoziţia Jupiter-Neptun.

Şi iată ce reiese când suprapunem harta momentului atentatelor peste harta Franţei:

Atentate-Harta Fantei bi-wheel
Se vede clar cum cele două careuri în T active în momentul atentatului (marcate cu linie dublă, cel cardinal trasat cu roşu, cel mutabil, cu ciclamen) se suprapun exact peste sensibilităţile din harta Franţei şi, în plus, cum tranzitul Soarelui (însoţit de Mercur) prin Scorpion stimulează conjuncţia Jupiter-Neptun.

Povestea se repetă în linii mari şi în cazul preşedintelui Francois Hollande.

Francois Hollande
12 august 1954, 00:10, Rouen, Franţa
Sursa: Astrodata-Bank [3], rating AA (registru de stare civilă)

Francois Hollande

Francois Hollande are şi el în hartă distonanţe cardinale şi mutabile, o combinaţie dificilă Jupiter-Neptun şi o problemă legată de Scorpion şi casa a VI-a. Să le luăm pe rând:

  • un careu în T cardinal foarte întărit, cu Jupiter, Uranus şi NS în Rac, Venus şi Neptun în Balanţă şi Luna şi NN în Capricorn
  • Ascendentul în Gemeni (la fel ca A Cincea Republică Franceză; qui se ressemble s’assemble!), asezonat cu Marte în Săgetător, în casa a VII-a, între altele a duşmanilor.
    o distonanţă Jupiter-Neptun (careu cardinal)
    Saturn în Scorpion, domiciliul lui Marte, şi în casa a VI-a, bucuria lui Marte

Şi iată suprapunerea dintre harta natală a preşedintelui Franţei şi momentul atentatului:

Atentate - Francois Hollande bi-wheelAşadar, tranzitele momentului sunt violente şi se suprapun peste puncte sensibile din hărţile Franţei şi a preşedintelui ei. Dar mai este ceva…

Atentatele de la Paris, eclipsa din 13 septembrie 2015, ciclurile Saros şi eclipsa-mamă

Încă de la începuturile astrologiei s-a observat că eclipsele exercită o influenţă asupra evenimentelor petrecute pe pământ. În general, eclipsele s-au bucurat de o proastă reputaţie. Asta, probabil din cauză că aduc de obicei evenimente neaşteptate, iar dintre acestea, cele negative sunt mai lesne de remarcat. Dar nu toate eclipsele au neapărat o influenţă nefastă. Efectele unei eclipse depind de felul în care arată harta eclipsei respective şi de potenţialul general al familiei de eclipse din care face parte. Se consideră că o eclipsă de soare generează efecte mai vizibile în săptămânile din jurul producerii ei, dar, în realitate poate să dea efecte până la următoarea eclipsă de soare.

Studiul eclipselor face parte din arsenalul greu al astrologiei mondiale (mundane), care cercetează influenţele generale ale configuraţiilor cereşti asupra colectivităţilor largi de oameni.

Atentatul de la Paris şi eclipsa din 13 septembrie 2015

În cazul atentatelor de la Paris, trebuie studiată eclipsa care a precedat atentatele. Aşadar: 13 septembrie 2015, ora 08:41 CEDT, Paris

Eclipsa din 13 septembrie 2015

Pentru Paris (ca pentru mai toată Europa), harta eclipsei are următoarele caracteristici principale:

  • Ascendentul se situează în Balanţă.
  • Eclipsa se formează în casa a XII-a, o casă subversivă, a duşmanilor secreţi, a comploturilor şi pericolelor ascunse, a pierderii şi dezolării, a societăţilor secrete şi sectelor, a limitării gradelor de libertate în toate sensurile, a dependenţelor fizice, afective sau psihice şi a aservirii mentale (mind control).
  • Stăpâna hărţii, Venus, este în Leu, în conjuncţie cu Marte şi în careu cu Saturn.

Plasarea eclipsei în casa a XII-a şi afectarea stăpânei hărţii de către ambele malefice simultan nu este deloc de bun augur pentru Franţa şi restul Europei.

Conjuncţia stăpânei hărţii cu Marte anunţă violenţă, agresiune, conflicte, accidente, incendii (cu atât mai mult cu cat se produce într-un semn de foc!) şi alte diverse incidente şi turbulenţe. Careul cu Saturn aduce fatalitate, creşterea mortalităţii, durere, întristare, blocaje diverse, neputinţă, dificultăţi administrative, crize politice.

Privind lucrurile din alt unghi, avem o conjuncţie între Venus, stăpâna casei a VIII-a, a morţii, şi Marte, stăpânul casei a VII-a, a „celorlalţi”. Această conjuncţie poate fi deci interpretată şi ca pericol de moarte violentă, de moarte provocată de ceilalţi. Când este legat de semnificatorii morţii, Marte anunţă moarte subită sau brutală, prin foc sau arme de foc, prin fier (cuţit, bisturiu etc), maşini, maşinării, mecanisme, prin hemoragie etc.

Predispoziţiile sugerate de eclipsă (combinate, bineînţeles cu tranzitele), au generat în Europa mai multe evenimente tragice de natura celor descrise. Incendiul de la clubul Colectiv din Bucureşti şi atentatele de la Paris au fost cele mai grave, dureroase, nimicitoare.

Revenind la subiectul articolului, să vedem, în continuare ce rezultă dacă suprapunem harta eclipsei peste harta Franţei şi a preşedintelui Francois Hollande:

Eclipsa din 13 septembrie 2015 şi harta Franţei

Eclipsa sept 2015-Harta Fantei bi-wheel
Dincolo de tranzitele planetelor lente, îngrijorătoare, dar comune unei lungi perioade de timp (Pluto, în casa a VIII-a, Neptun în casa a X-a, Uranus peste Lună), între harta eclipsei şi harta Franţei apar următoarele superpoziţii extrem de semnificative:

  • eclipsa (conjuncţia Soare-Lună) se formează în Fecioară, unde se află stăpânul hărţii (Ascendentului) Franţei, Mercur
  • Ascendentul eclipsei este peste Soarele Franţei
    stăpâna hărţii eclipsei, Venus, este peste Uranus din harta Franţei. Şi nu singură, ci cu tot cu Marte!

Eclipsa din 13 septembrie 2015 şi harta preşedintelui Francois Hollande

Eclipsa sept 2015-Francois Hollande bi-wheelRemarcabil la suprapunerea celor două hărţi este că:

  • stăpâna hărţii eclipsei, Venus, este în Leu, peste Soarele şi stăpânul hărţii lui Francois Hollande. Şi, din nou, nu singură, ci împreună cu Marte!
  • MC eclipsei este peste Jupiter, stăpânul casei a X-a lui Francois Hollande
    eclipsa se produce într-o casă angulară (a IV-a, legată de patrie şi neam), în careu cu Marte natal din harta lui Francois Hollande.

Bonus:

Eclipsa din 13 septembrie 2015 şi harta învestiturii lui Francois Hollande

Francois Hollande a depus jurământul de învestitură pe 15 mai 2012, ora 10:47 CEDT, la Paris. Iată cum se suprapune harta eclipsei peste harta învestiturii:

Eclipsa sept 2015-Investitura Hollande bi-wheelDe observat, în mod special:
– eclipsa este în semnul lui Marte din harta învestiturii
– Ascendentul eclipsei este în semnul lui Saturn din harta învestiturii
– stăpâna hărţii eclipsei este în Ascendentul hărţii învestiturii.

Şi poate că eclipsa aceasta nu ar fi avut efecte atât de devastatoare în sine, dacă nu ar fi făcut parte dintr-o familie de eclipse violente…

Familiile de eclipse sau Seriile Saros

Eclipsele vin în serii. Fiecare eclipsă aparţine unei familii de eclipse, unei serii sau unui ciclu, care au o geometrie asemănătoare. Acest ciclu se numeşte Saros şi a fost numit astfel de caldeeni, care au realizat primii cum funcţionează eclipsele, putând astfel chiar să le prezică.

O serie Saros începe cu o eclipsă parţială, care se naşte la Polul Nord sau la Polul Sud, iar cu fiecare Saros traiectoria Lunii se deplasează către nord sau către sud. La un moment dat, eclipsele nu se mai produc şi seria se încheie.

Ciclurile Saros sau seriile/familiile de eclipse sunt numerotate în funcţie de locul în care s-au născut, la Polul Nord sau Polul Sud. O serie Saros durează între 1226 şi 1550 ani şi conţine între 69 şi 87 de eclipse. Eclipsele din aceeaşi serie se repetă la un interval de 18 ani, 11 zile şi 8 ore.

Atunci când se studiază impactul unei eclipse asupra unei hărţi natale sau de eveniment, este bine să se studieze şi eclipsa-mamă şi impactul acesteia. Eclipsa-mamă poartă în sine un potenţial care poate fi declanşat de eclipsa curentă. Eclipsa-mamă poate da indicii edificatoare cu privire la natura, importanţa sau amploarea evenimentelor anunţate de eclipsa curentă. Cu cât există mai multe conexiuni între harta studiată şi hărţile celor două eclipse, cea curentă şi cea iniţială, cu atât mai mare va fi influenţa lor.

Eclipsa-mamă a seriei Saros 18N, din care face parte eclipsa din 13 septembrie 2015.

Eclipsa din 13 septembrie 2015 face parte din seria Saros 125 sau Saros 18N. Această serie conţine 73 de eclipse, dintre care prima s-a produs în anul 1060, iar ultima se va produce pe 9 aprilie 2358.

Eclipsa-mamă, care dă tonul întregii serii de eclipse are următoarea dată de naştere:
4 februarie 1060, ora 21:16, Polul Nord
Atenţie! În studiul eclipselor-mamă, născute la poli, nu se va ține cont de case. Datorită latitudinii, acestea nu mai au sens.

Saros 18N

Observăm, în principal, că:

  • eclipsa, care se produce la 21gr34 Vărsător, este conjunctă cu Pluto, deci are conotaţii transformatoare, răvăşitoare, distructive, funeste şi poate avea legătură cu obsesiile, fixaţiile, dorinţa de putere şi control
  • eclipsa este în careu cu Marte, ceea ce implică un risc mărit de violenţă, agresiune, luptă, accidente, incendii etc.
  • mai avem o configuraţie cu mare potenţial violent: Uranus = Marte/Saturn, adică Uranus este pe punctul mijlociu dintre Marte şi Saturn (conjuncţie sau opoziţie, aici opoziţie). Punctul mijlociu Marte/Saturn este la 01gr13 Gemeni, iar Uranus este la 01gr25 Săgetător. Fiindcă implică două malefice, punctul mijlociu Marte/Saturn are o mare încărcătură malefică, având semnificaţii legate de despărţire, boală şi moarte. Iar atunci când ajunge să fie în combinaţie cu Uranus, această încărcătură explodează. Astrologul german Alfred Witte (1878-1941), fondatorul Şcolii de la Hamburg şi părintele tehnicii punctelor mijlocii spune următoarele despre configuraţia Uranus = Marte/Saturn: „Acţiuni bruşte care separă; despărţiri violente şi moarte; moarte”[4].

Concluzia: eclipsele care fac parte din seria Saros 125 sau Saros 18N au un mare potenţial distructiv şi pot fi foarte periculoase.

Eclipsa-mamă a seriei Saros 18N şi harta Franţei

Saros 18N - Harta Frantei - bi-wheel

Observăm, în principal, că:
– eclipsa se plasează în casa a IX-a: străini şi străinătate, cultură, religie, spiritualitate
– Saturn din harta eclipsei-mamă este peste Marte din harta Franţei
– punctul mijlociu Marte/Saturn din harta eclipsei-mamă este la 01gr13 Gemeni, în casa I a Franţei şi exact peste Marte din harta Franţei!
– Uranus din harta eclipsei-mamă, cel care concentrează toată forţa distructivă a punctului mijlociu Marte/Saturn se află în casa a VII-a, a duşmanilor, împreuna cu Saturn din harta Franţei.

Aşadar: eclipsa-mamă şi, împreună cu ea, toate eclipsele din seria Saros 125 sau Saros 18N pot avea o puternică influenţă distructivă asupra Franţei. Atunci când una dintre eclipsele acestei serii activează puncte vulnerabile din harta Franţei, ea va declanşa apariţia unor evenimente dramatice. Este ceea ce a făcut eclipsa din 13 septembrie 2015.

Eclipsa-mamă a seriei Saros 18N şi harta preşedintelui Francois Hollande

Saros 18N - Francois Hollande - bi-wheelObservăm, în principal, că:
– eclipsa este în opoziţie cu Soarele lui Francois Hollande. De fapt, „pachetul” Soare-Lună-Pluto-Mercur retrograd în Vărsător din harta eclipsei-mamă este în opoziţie cu „pachetul” Soare-Pluto-Mercur în Leu din harta lui Francois Hollande.
– NS din harta eclipsei cade peste Mercur, stăpânul hărţii lui Francois Hollande
– Saturn din harta eclipsei este conjunct cu Ascendentul lui Francois Hollande
– Uranus din harta eclipsei cade în casa a VII-a a lui Francois Hollande, acolo unde deja se află Marte natal
– Marte şi Neptun din harta eclipsei cade în casa a XII-a a lui Francois Hollande, în opoziţie cu Saturn natal.

Evident că toate hărţile prezentate mai sus pot fi analizate într-o mult mai mare amănunţime. Dar un articol trebuie, totuşi, să se încheie la un moment dat. Acesta se încheie aici.

N.r. Autoarea va susține în 23-24 ianuarie 2016, în premieră, la București, un CURS de ASTROLOGIE MONDIALĂ. Detalii în numărul următor al revistei!


[1] A se vedea „Astrologia Orară” de Mihaela Dicu, Editura Polirom 2013, cap.6, pg. 120.
[2] Nu, nu este o eclipsă, eclipsa de soare se va produce abia pe 12 octombrie 1958, iar cea de lună pe 27 octombrie 1958
[3] http://www.astro.com/astro-databank/Hollande,_Fran%C3%A7ois
[4] Alfred Witte’s Roules for Planetary Pictures, Penelope Publications, 1999.

MIHAELA DICU,
Senior editor și președinte de onoare a AAR

mihaela-dicu

Lasă un răspuns

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close