Andreea TalmazanD'ale meseriei

Transferul

Imagine: Harri Webb
Imagine: Harri Webb

În viaţa de zi cu zi, când doi oameni se întâlnesc pentru prima dată, are loc un fenomen care în psihanaliză se numeşte transfer. În relaţiile pe care cineva le are cu alte persoane are loc acest transfer, proces inconştient prin care se „transferă” în celălalt emoţii şi gânduri inconştiente, ceea ce duce la o raportare greşită la acea persoană, investind-o cu caracteristici care nu-i aparţin, ci aparţin reprezentărilor unor persoane de care cel care proiectează a fost puternic ataşat într-o anumită perioadă a vieţii sale, în special în copilărie. Transferul poate fi pozitiv sau negativ, dar poate avea acelaşi efect, anume deformarea realităţii. Pe scurt, acesta este motivul pentru care uneori auzim expresii precum „eşti ca mama”, „eşti ca tata”, „eşti ca…” orice altă persoană care a avut un impact afectiv major pentru cel ce rosteşte. Transferul este o explicaţie pentru acele trăiri de tipul „te ştiu de-o viaţă” sau „acea persoană mi-a fost din prima antipatică”.

Interpretarea transferului, aşa cum am scris şi în articolul precedent, este, în practica psihanalitică, principala unealtă de lucru. Dar nu doar analizandul proiectează în terapeut, ci şi invers. Spre deosebire de relaţiile de zi cu zi, analistul, trecând prin propria analiză de formare, este pregătit în mare măsură, sau este de dorit să fie pregătit, să observe acest transfer al pacientului, dar şi propriul transfer. Astfel, nu se intră în capcana relaţiilor de zi cu zi.

Un transfer are loc şi în cadrul unei şedinţe de astrologie. Personalitatea astrologului poate declanşa procesul în client. Acesta îl poate „vedea” în diverse forme şi poate trăi încă din prima clipa, emoţii variate, cuprinse în gama largă dintre simpatie şi antipatie profunde. Atitudinea pe care astrologul o adoptă pe parcursul şedinţei poate duce la o modificare a acestor trăiri, iar informaţiile pe care le oferă clientului său pot avea fie rol tămăduitor, care pot avea ca rezultat o schimbare în modul de a gândi al celui din faţa sa, fie într-o întărire a mecanismelor de apărare ale acestuia. Când clientul începe să confirme ceea ce aude de la astrolog, spunând că acelaşi lucru i l-a mai spus X şi Y, specialist sau nu, are loc un transfer pozitiv, iar relaţia este una de cooperare. Când, în schimb, începe să-l atace pe astrolog spunând că nu simte că este adevărat sau că a „depăşit” de mult aspectul remarcat de astrolog în harta natală, atunci are loc un transfer negativ. Dacă astrologul încearcă să-l convingă că are dreptate, şi să-şi argumenteze în termeni tehnici afirmaţiile, gradul de agresivitatea interioară din ambii participanţi, creşte.

Îmi amintesc de situaţia unei doamne, care a venit la o consultaţie astrologică în perioada ce a precedat începerea formării mele teoretice şi practice în terapia psihanalitică. În harta sa natală avea Marte conjunct cu Ascendentul într-o zodie de Pământ. Solicitarea pentru şedinţa de astrologie era legată de dorinţa de a avea o relaţie cu un bărbat. Era subţirică, atrăgătoare şi cu o voce liniştită. Spunea că de ceva vreme a început să practice o anumită cale spirituală. Îmi amintesc că, înainte de a ridica harta, simţeam că ceva nu este în regulă dincolo de imaginea calmă pe care o afişa. Îi spun că, de regulă, o persoană cu Marte pe Ascendent tinde să fie agresivă cu cei din jur, că este percepută de ceilalţi ca fiind nu doar cu iniţiativă, ci şi dură. Îmi confirmă, spunând că aşa a fost până la momentul la care a început practica spirituală. Am continuat spunându-i că acest aspect este acolo pentru tot restul vieţii, că agresivitatea interioară nu dispare şi că este important să o înţeleagă, să o accepte şi să o folosească în scop constructiv. În timp ce vorbeam o observam. Corpul i s-a tensionat, a strâns uşor pumnii şi fără nici un zâmbet pe faţă mi-a spus că agresivitatea ei nu mai există pentru că a vindecat-o. Auzind-o vorbind am simţit cum propria mea agresivitate creşte şi, pentru a evita un conflict, am schimbat atenţia pe un alt aspect. La un moment dat am revenit asupra lui Marte şi i-am spus că este posibil ca bărbaţii de care se simte atrasă să aibe o latură violentă. Din nou a confirmat, de această dată cu lacrimi în ochi. Până la finalul întâlnirii noastre a ajuns la concluzia că poate este bine pentru ea să transforme acea agresivitate în acţiune, curaj şi să se manifeste cu fermitate atunci când este nevoie.

Dar şi astrologul dezvoltă spontan un transfer faţă de clienţii săi. Pe unii îi poate simpatiza, faţă de alţii poate avea sentimente de respingere. Ca şi în cazul clientului, fără a fi trecut prin experienţa unei analize personale, astrologul poate trăi în relaţie cu clienţii săi emoţii diverse. Dar cel mai interesant aspect al transferului se produce în momentul în care are în faţa ochilor astrograma solicitantului, şi observă un aspect similar cu unul din propria astrogramă sau din hărţile natale ale persoanelor apropiate. În acel moment, din adâncul minţii sale, fie că verbalizează, fie că nu, astrologul are o imagine clar conturată despre persoana din faţa sa şi inconştient va conduce discuţia în direcţia confirmării acesteia. Dacă corespondenţele sunt emoţional pozitive, va încerca să îşi convingă clientul de acest lucru. Dacă sunt negative, însă, va încerca să rezolve nu doar problema clientului, ci a propriei experienţe cu persoanele respective.

Poate nu este o mare problemă aceste aspecte din harta natală a clientului care îi amintesc specialistului de alte persoane sau de propria persoană. Dar poate deveni o problemă în momentul în care, convins de adevărul exprimat de aspect şi de experienţa cu alţii, astrologul nu şi-ar „închide urechile” faţă de ceea ce are clientul de spus, sau încearcă să îi servească interpretarea ca un adevăr absolut.

Îmi amintesc cazul unei alte cliente care, asemenea mie, avea Mercur conjunct cu Saturn în Rac, dar, spre deosebire de mine, amplasate în casa a IV-a. Entuziasmată că văd aspectul, deja manifestam un soi de compasiune faţă de ea şi mă manifestam plină de înţelegere. Problema cu care venise, era legată, ca şi în cazul precedent, de viaţa personală. Avea o dificultate în a menţine o relaţie. Acestea se încheiau brusc în momentul în care se punea problema mutării împreună. Cu mult avânt, mă arunc în interpretare şi îi spun că îşi gândeşte şi îşi reprimă emoţiile, că ajunge în stări de furie şi că are tendinţa de a-şi sufoca partenerii. Îmi amintesc că aşteptam plină de satisfacţie confirmarea. În schimb îmi spune: „aţi descris-o pe mama. Eu sunt prea emotivă şi îmi pierd luciditatea.” Au fost necesare câteva momente să îmi revin şi să încep să pun întrebări. Aspectul, deşi asemănător cu al meu din punct de vedere astrologic, era diferit şi ca fond, şi ca formă.

Fiecare situaţie este diferită. În psihanaliză, transferul este studiat şi, de la început, când conceptul a fost pentru prima dată formulat de Freud, a căpătat noi dimensiuni şi înţelesuri. În relaţia analitică se vorbeşte de transferul pacientului şi contratransferul analistului, şi de toate conţinuturile acestora. Este important pentru terapeut să aibă capacitatea să recunoască nu doar ceea ce pacientul plasează asupra sa, dar şi ceea ce el însuşi plasează în pacient. Analistul perlaborează materialul din aceste procese înainte de a oferi o interpretare. În cura psihanalitică trasnferul se dezvoltă şi se modifică în timp.

În relaţia dintre astrolog şi clientul său, deşi se produce un transfer din ambele părţi, acesta influenţează nu doar mesajele şi modul în care acestea sunt transmise, ci şi modul în care acestea sunt recepţionate şi înţelese. De cele mai multe ori astrologul este directiv. Îi spune clientului ce să facă şi cum să facă, îi oferă informaţii pe care acesta nu este pregătit să le audă sau nu vrea să le audă. Această tendinţă directivă prezentă în şedinţele de astrologie poate avea efecte pozitive, mobilizatoare, care retrezesc voinţa în cei care beneficiază de ele. Dar poate avea şi efecte negative, care să ducă la conflicte directe sau mai puţin directe, sau care poate afecta în mod dezastruos viaţa clienţilor. Astfel, este de preferat ca un astrolog care are probleme cu viaţa personală, să fie atent ce spune clienţilor care vin cu probleme similare. Dacă un astrolog a trecut printr-un divorţ, este de preferat să se abţină să recomande divorţul. Dacă un astrolog are probleme de iubire de sine la care lucreză prin căile care îi sunt la îndemână şi care dau roade pentru propria persoană, este de preferat să nu recomande acelaşi lucru şi clienţilor săi. Acestea sunt doar câteva exemple. Situaţiile în care poate ajunge un astrolog sunt variate. Şi tocmai acest lucru necesită ca fiecare client să fie tratat cu particularităţile sale, iar relaţia să nu fie viciată de transferul astrologului.

ANDREEA TALMAZAN

andreea-talmazan-autor

Share

Lasă un răspuns

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close