Șalău pane în sos meuniere

zodia-salau

Azi nu voi vorbi despre nicio planetă, despre nicio stea. Oricum sunt doar vreo 10 – puține față de câte stele (verzi) am eu în cap de obicei!

Am momente de delfin și altele de rechin. Mă impresionez de nu mai știu de mine, îmi explodează sufletul de bucurie sau de durere, dar, dacă adulmec mirosul nedreptății, îmi apare instantaneu înotătoarea dorsală pe spate. Toleranță, toleranță, dar să nu te bazezi forever pe asta!

Pot să înțeleg situații de o absurditate rară. Acolo unde ceilalți sunt indignați, oripilați ori fac gălăgie și se iau la păruială, eu pot să stau și să privesc ca un arbitru de tușă: ce-au ăștia, frate?!…

Nu vreau să pătrund în gândurile omului ca Scorpionul – prin ochii lui, radiografiindu-l. Nu. Uneori nici nu-i nevoie să-l privesc. E de-ajuns să fiu prin preajmă pentru ca antena mea naturală de GSM să înceapă să recepteze semnale: emoții, gânduri, stări… intenții…

X- ulescu îmi vorbește de vreo jumătate de oră, iar eu privesc candid, dar n-aud nimic din vorbăria lui: aud ceea ce gândește și NU spune… Ar putea foarte bine să tacă – oricum se vede iritarea în gestul cu care-și încheie grăbit un nasture de la jachetă. Rostește zâmbind convingător: “Mă bucur că pot discuta cu dvs.!” Hellooo! Izbucnesc în râs, n-are nicio legătură cu ce gândea. Iar acum își spune “Asta e nebună!”. Eu, sunt nebună?! El abia reușește să-și gestioneze viața, se agață de tot felul de pretexte ca să pară mai sigur pe el, aleargă după bani, mașini, vacanțe în Tahiti, cai-verzi-pe-pereți, și?! La ce-l vor ajuta toate astea? Mâine s-ar putea să dea tramvaiul peste el și a alergat de pomană. Care dintre noi e mai nebun?! Eu, care las să treacă și ziua de azi, pentru că mâine cerul va fi mai senin și pătrunjelul mai verde (și, dacă nu mâine, atunci poimâine!), sau el, care aleargă necontenit după plăceri efemere? Hei, domnu’, să-ți spun ceva: și eu, care nu alerg, și dumneata care faci curse contra-cronometru, tot acolo vom ajunge mai devreme sau mai târziu! Mi-e milă de el că nu-și dă seama, am încercat să le explic și altora, dar unii nu puteau, alții nu voiau. Păcat!

Bine, e adevărat că am ajuns într-un post bun și am mai mult decât îmi e necesar ca să pot trăi decent. Dar, dacă am realizat ceva în viață – am scris câteva cărți, conduc o firmă, am o reputație – am și muncit pentru asta. Și cu siguranță există Ceva sau Cineva acolo sus, care m-a susținut și m-a ajutat la nevoie; chiar dacă n-am mărturisit nimănui, eu știu

Cineva m-a întrebat odată dacă nu mi-e urât singură. What?! Care singurătate?! Câteodată nu mai am loc nici măcar eu în viața mea. Vorbeam cu cineva la telefon și m-am trezit spunând ceva ce nu gândisem. Oooops, mi-am zis, vorbește gura fără mine. Dar, din partea cealaltă a urmat o pauză, apoi întrebarea, consternată: “De unde știai?!” “Păi, nu știam, așa mi-a venit! E clar, prind posturi străine”. “Ai ghicit!”, mi-a spus. Nu, n-am ghicit, pur și simplu am fost în locul său pentru o fracțiune de secundă; fără să știu, se întâmplă.

“Ești nebună!” Mă tem de nebuni. Nebunia se vede întotdeauna în ochii omului, nu-i nevoie să spună sau să facă ceva anume. Mă tem că, privind nebunul, aș putea din greșeală să intru în papucii lui și apoi în caruselul gândurilor lui: încâlcite, goale, zbuciumate, fioroase, gălăgioase, deșarte, triste, nesfârșite…

Dacă n-aș cunoaște rătăcirea aceea, nu m-aș teme. Doar cine a fost acolo poate înțelege. Doar cine a fost, măcar pentru o secundă, în locul lui știe cât de dureroasă poate fi noaptea minții. Altfel, treci pe lângă el cu indiferență și dispreț: “Eh, e un nebun”.

Când îmi vorbești și-ți răspund – dar vezi că ochii mei privesc prin tine, dincolo de tine, atunci să știi că te privesc cu ochi de Pește. Veșnic deschiși (ce, ai văzut pește să clipească?) dar deschiși către înlăuntru. Ai văzut filmul “Eyes wide shut” ? …Era vis? …Era realitate? …Era sinceritate, era trădare? Ce era, de fapt? O veșnică pendulare între două lumi: ce știi și ce nu știi. Între ceea ce poți atinge și ești convins că există, și ceea ce există, dar n-ai habar pentru că nu vezi și nu poți atinge.

Nu-ți pierde vremea să mă convingi cu tratate științifice, experimente de laborator și concluziile cercetătorilor britanici. Mă plictisești! Eu știu ceea ce văd eu există – n-ai ajuns tu, încă, să vezi, dar, într-o zi sau într-o noapte, vei vedea. Într-o altă viață te vei naște și tu pe la sfârșitul iernii și începutul primăverii. Până atunci, eu știu mai bine, crede-mă! Și dacă nu mă crezi, e treaba ta!

Uite, îl vezi pe cerșetorul ăla, o să fii surprins cât de rezistent poate fi! Stă acolo, pe trotuar zi de zi, pe jos, în frig, pe asfaltul tare. Tu ai putea? După 5 minute ți-ar înțepeni toate oasele, ți-ar îngheța …, vorba ceea, te-ai strâmba că e murdar pe jos. Și totuși el rezistă, te-ai întrebat cum? Eu m-am întrebat. Cred că rezistă pentru că e mai puternic decât tine, cel căruia îi cerșește mila. Ăla prăpădit și ca vai de el e mai puternic decât tine, care nu-ți poți așeza fizicul decât pe o canapea ”confy” cumpărată cu 3750 de ron de la Mobexpert. Ahm!…

Am cam sărit de la una la alta, știu. Ce-ai spus? Că sunt tăcută, de ce nu zic nimic?! Ha, ha, eram ocupată, știi, nu mi-am dat seama că tu nu auzi ce gândesc eu! Ce spui?, că am o privire pierdută? Sunt aici, da!…

Știam un băiat despre care prietenii lui ziceau că bea, că e neserios, că își înșeală nevasta, că n-are serviciu, că face tot felul de șmecherii. Îți dai seama ce traume o fi avut omu’ ăla, dacă simțea nevoia să bea ca să uite de toate? Și cât de disperat era că nu e iubit de-ajuns și alerga dintr-o parte în alta după un strop de iubire? Prietenii ăia ai lui nu-l prea înțelegeau, săracu’! Și cu criza asta, unde să-și găsească de lucru? Vai de capu’ lui! Lasă, dă-mi mie să duc și sacoșa aia dacă te doare umărul!…

Nu, nu mai am cizmele alea maro cu cataramă, care-ți plăceau ție. S-au stricat anul trecut când am fost la marșurile împotriva RMGC. Am fost în fiecare duminică. E revoltător ce se petrece acolo, oamenii ăia vor muri cu zile! Și țăranii de la Pungești, vai, stau zi și noapte în corturi și protestează, cu copii, cu bătrâni. Au dreptate!! Reacția Guvernului e inacceptabilă, am scris un articol-protest pe blogg. Sper să fac rost de o mașină să merg până acolo!
A, pisica a rămas afară? Hai, draga mea, și ce dacă lasă urme de labuțe pe parchet, uite, șterg imediat! Sărăcuța, înghețase afară. Sunt 18 grade azi? Ce repede a venit primăvara anul ăsta!

A, ziceam despre Y- cescu că mă întreba cum de stau singură. Nu înțeleg ce vrea, că doar nu stau pe banii lui!…Știi părculețul de la capătul cartierului? E acolo un canal, au deviat cursul unui pârâu când s-au construit blocurile de aici. Pe mal sunt sălcii, e verdeță, mă plimb pe acolo des, e tare frumos. Îmi zâmbesc florile, mă mângâie vântul, vine acolo o ciocârlie și susține niște concerte, unice! Vorbesc cu norii, frunzele mă salută de fiecare dată când ne vedem. Sunt câțiva copăcei pe care îi știu după nume: unul e Cireșică, altul, așa mai înalt, e Majestate, mai sunt vreo doi încârligați – nu știu cum au crescut așa – aceia sunt Abel și Cain. Da, unul e mai viguros, noduros și curbat către pământ; celălalt e mai firav, subțirel, dar a crescut mai înalt, parcă ar vrea să atingă cerul…

Am fost aseară cu niște prieteni dragi, foooaaarte haioși, sunt actori în trupa “Pe butoaie”. Am stat cu ei până târziu. Am luat șalău pane în sos meuniere și o sticlă de Chardonnay – știi cum a fost? De vis!

*

Tocmai ați fost martorii unei incursiuni în lumea interioară a nativului Pești. El percepe viața și realitatea într-o manieră diferită de a celorlalte semne.
Cuvintele din titlu se regăsesc în cele de final, așa cum și Peștii simbolizează o ciclicitate – un semn mutabil de sfârșit, care anunță un nou început.
Nativul Pești, stând față în față cu sine (peștele din farfurie), e capabil să se accepte și într-o formă modificată (pane) și influențat de factori externi (sosul de capere), acceptând tovărășia altor specii (vinul), bucurându-se de propriul sacrificiu (e prăjit, totuși).
În ultimele două cuvinte am concentrat esența întregului monolog: este fericit în și de propria lume iluzorie…

MELANIA MARIN

melania-marin-autor

Lasă un răspuns