Venus – o abordare diferită (partea a II-a)

II – Venus și consecințele alegerilor tentante

Foto: Guillermo

Foto: Guillermo

Mitologia greacă și-a construit un tablou al figurilor ilustre, uimitor de asemănător modelului uman: amoral, ridicând la rang divin defecte umane capitale (viclenia, adulterul, incestul, paricidul și fratricidul, și în genere crima, vanitatea, trufia, lăcomia, nedreptatea).

Din galeria acestor personaje, revin la istoria Afroditei și a lui Venus, cunoscute atât la greci cât și la romani, ca zeițe ale frumuseții și dragostei. Raportându-ne la înțelesul astrologic, ele sunt una și aceeași zeitate, istoria lor fiind în principiu axată pe același tip de evenimente și aceeași structură de personalitate.

Afrodita era zeița greacă a iubirii. Spre deosebire de Venus, care la romani făcea referire cu preponderență la iubirea sexuală, trândăvie și desemna acele femei care-și etalau cu mare ușurință trupul ori și-l foloseau pentru obținerea avantajelor materiale, Afrodita era văzută suplimentar ca o zeitate a afecțiunii și a tuturor impulsurilor care stau la baza vieții sociale. Astrologia a preluat, deci, această semnificație de la Afrodita și nu de la Venus. Modul în care Afrodita s-a născut este controversat: după Teogonia lui Hesiod, ea s-a născut din spuma mării în care au fost aruncate organele genitale ale lui Uranus, deși, din Iliada lui Homer, aflăm ca ea a fost fiica lui Zeus și a Dionei. Afrodita s-a aflat în competiție cu Hera, “maica glie” și soția lui Zeus, ea specializându-se ca zeiță a iubirii, în sensul atracției fizice.

Este binecunoscută ipostaza ei de soție infidelă a lui Hefaistos – dar Afrodita nu se mulțumea să trăiască ea însăși în imoralitate, ci încuraja această atitudine sau o mijlocea.

În episodul cunoscut ca “Judecata lui Paris”, Afrodita a renunțat la orice scrupule pentru a influența hotărârea lui Paris de a o desemna pe ea cea mai frumoasă dintre zeițe.

În schimb, i-o promitea acestuia pe Elena, soția lui Menelau. Paris însuși era căsătorit cu Oinone. Răpirea Elenei de către Paris a provocat războiul Troian, pe lângă destrămarea familiilor celor doi. În cele din urmă alegerea pe care a făcut-o Paris – cedând tentației plăcerilor promise de Venus – i-a adus acestuia sfârșitul, dar și distrugerea cetății Troiei. Elena, după ce s-a căsătorit inclusiv cu fratele lui Paris, se pare că s-a reîntors la Menelau. Însuși Paris a solicitat ajutorul fostei soții, care însă l-a refuzat, ulterior Oinone sinucigându-se.

Pe scurt, câștigarea licitației mărului de către Venus, a provocat un șir de drame inutile.

Atât Afrodita cât și Venus, prezintă o latură nedemnă a feminității – ambele s-au remarcat prin imoralitate, indecență, subiectivism, manipulare, egoism, viclenie. Deși căsătorite, au avut o mulțime de amanți, atât printre zei cât și printre muritori, au avut copii din relațiile extraconjugale, iar urmările influenței lor asupra bărbaților au fost dezastruoase pentru aceștia. Hefaistos a fost umilit și nefericit, Paris și-a pierdut familia și a sfârșit-o jalnic, Menelau și-a implicat armata într-un război nedorit, Adonis a murit stupid, iar Ares, care oricum avea o fire zbuciumată, nu s-a ales cu mare lucru.

Peste toate acestea Afrodita/Venus e adevărat că era o zeiță frumoasă și atrăgătoare, dar era capricioasă, flușturatică și cam lipsită de caracter.
Este interesantă una dintre semnificațiile pe care astrologia o atribuie planetei Venus referitor la vestimentație, știut fiind faptul că zeița nu prea purta nici un fel de veșminte. În acest context, Venus s-a dovedit a fi promotoarea propriei frumuseți, nu neapărat ocrotitoarea frumuseții în general. Pe de altă parte, sub influența sa accentuată femeile devin simple “obiecte sexuale”.

Este paradoxal că, în astrologie, Venus stăpânește casa a 7-a și uniunea deoarece, din toată povestea descrisă mai sus, reiese incongruența sa cu instituția căsătoriei – ea neavând vreo afinitate cu acest sector al vieții. Junona și Luna da, Venus, însă, nu.

În practica astrologică, prezența planetei Venus în casa a 7-a în harta natală indică, frecvent, un partener de tip venusian: boem, sociabil, dar deseori gurmand, atras de plăceri, cam ușuratic și infidel. Doar în situații excepționale această poziție indică mariajul cu o persoană dotată cu un simț artistic deosebit sau chiar un artist – și asta deoarece, evident, artiștii nu se găsesc pe toate drumurile. Și chiar și în acest caz, de regulă ei nu sunt cei mai stabili parteneri…

Am observat că prezența planetei Venus în casa a VII-a hărții natale poate semnifica multe lucruri, dar nu este garanta fericirii conjugale. Dacă este fericire, atunci ea vine din altă parte a temei. De exemplu, stăpânul casei a VII-a, prin poziție și aspecte corelate cu stăpânul Ascendentului (deci al nativului însuși).

În AstrodataBank, la categoria ”Căsătorii fericite”, din 133 hărți prezentate, doar în aprox. 7,5% din cazuri, Venus se afla în casa a VII-a (dintre care, de două ori Venus retrogradă!). De cele mai multe ori casa a VII-a era ori lipsită de planete ori în acel sector se aflau Luna și – surprinzător – planetele lente: Uranus, Neptun, Pluton, Saturn, mai rar Jupiter.

Din cealaltă perspectivă, prezența în Ascendent a unui semn stăpânit de Venus predispune către o mare îngăduință față de propriile slăbiciuni, iar scopul nativului pare a fi obținerea plăcerilor, indiferent de natura lor, pe orice cale. În cercetarea pe care am făcut-o cu câtva timp în urmă pe hărțile unor criminali, am găsit deseori acest marcaj (desigur, el era relevant în contextul hărții luate în ansamblu!). Acei indivizi, pe de o parte, atrăgeau victimele prin aspectul lor plăcut, iar pe de altă parte considerau că acțiunile lor sunt firești, atâta timp cât lor le aduceau satisfacție.

Circulă pe net un citat, zice-se din Aristotel : “Fericirea este sensul și scopul vieții, întreaga finalitate a existenței.” Psihologic vorbind, omul, ca orice altă viețuitoare, are un singur scop – atât conștient cât și inconștient – obținerea satisfacției. Începând cu satisfacția găsirii hranei (pentru menținerea vieții fizice) până la satisfacția împlinirii sufletești și spirituale (pentru menținerea vieții psihice).

Mă întreb în ce măsură omul de astăzi (sau omul în general) reușește să facă distincția între sentimente și emoții, între furtuni hormonale și afectivitate reală. Pe baza statisticilor privind stabilitatea relațiilor afective, oficializate sau nu, rezultatul este evident: latura instinctuală a preluat conducerea. Corelația care se face între Venus și iubire mi se pare forțată, deoarece atracția sexuală nu înseamnă implicit iubire. De asemenea, nu văd legătura între Venus și căsătorie, deoarece, chiar dacă acest lucru este de dorit, totuși în realitate lucrurile stau diferit: căsătoriile se realizează din tot felul de motive, uneori halucinante, și doar arareori din iubire.

Căsătoria necesită maturitate emoțională, angajament, rezistență la situații uneori dificile – acel “împreună la bine și la rău”, implicare, disponibilitatea către compromis, dăruire, dorința de a construi pe termen lung, înțelegere reciprocă și încredere. În concluzie, o componentă saturniană. Așa înțeleg poziția “în exaltare” a lui Saturn în Balanță.

Căsătoria fericită și durabilă presupune iubire, respect și repere morale comune. Categoric, iubirea dintre un bărbat și o femeie are ca ingredient important atracția fizică, dar ea este similară unei singure rotițe dintr-un angrenaj complex – este importantă dar nu suficientă și nici determinantă.

Implicarea, responsabilitatea, planurile pe termen lung nu au de-a face cu Venus. Ea dorește doar bucurie de moment. Satisfacerea rapidă a plăcerii. Implinirea așteptărilor acum! Venus nu se referă nici la răbdarea de a aștepta un iubit, nici la grija și ocrotirea oferită copiilor, nici la legătura cu trecutul, tradiția, părinții, ea trăiește clipa și atât.

Venus arată vulnerabilitatea noastră față de aspectele fizice ale vieții, cât de ușor ne lăsăm în voia tentațiilor sau atrași de forma fără fond, zonele față de care avem o slăbiciune căreia nu îi putem rezista.

La un nivel mai subtil, Venus reprezintă capacitatea noastră de a discerne între valori, de a ne lăsa seduși de plăceri efemere, în dauna adevărurilor mai puțin atrăgătoare, dar profunde.

Filozofic și astrologic, provocarea lansată prin intermediul tentațiilor de Afrodita/Venus ne testează capacitatea de a selecta și gestiona bucuriile și plăcerile vieții, așa încât ele să fie împlinitoare și nu autodistructive. N-aș spune că Venus este întotdeauna chiar benefică – deoarece ne vulnerabilizează, și, seduși de surâsul ei cuceritor, putem pierde direcția foarte ușor.

Revenind la conexiunea pe care am făcut-o în prima parte a materialului între Venus și latura ei funestă, cred că anticii au sesizat corect riscul alegerilor făcute pe criterii hedonice. Calul Troian avea la exterior, o înfățișare cunoscută, frumoasă și plăcută – din interior, însă, s-a revărsat necazul…

Alegerea făcută de Paris, cu mintea unui bărbat obișnuit, este revelatoare. El nu a ales-o pe Hera, zeița care desemna demnitatea, familia, relația responsabilă, și nici pe Minerva, simbolul femeii drepte și înțelepte, ci pe Venus – cea adulterină, instabilă, coruptibilă și corupătoare. Făcând această alegere, cedând deci slăbiciunilor, supunându-se degringoladei hormonale, în detrimentul unei opțiuni lucide și de bun simț, el și-a prefigurat traiectoria care avea să-l ducă la faliment personal. Venus desemnează astfel, alegerile pe care le facem și care atrag după sine consecințele corespunzătoare.

Stabilirea ca obiectiv a satisfacțiilor senzuale, abandonarea în fața plăcerilor ne poate ruina și autodistruge, pe de o parte, pe de altă parte, toate bucuriile după care omul aleargă, considerându-le importante de-a lungul vieții – bogăția, frumusețea, distracțiile, sexualitatea – se năruie în fața destinației finale…

Pentru că, să o spunem deschis, cât ne aflăm sub semnul Scorpionului, doar două lucruri sunt sigure pe lumea asta: impozitele și moartea. În rest, totul e incertitudine… 🙂

MELANIA MARIN

melania-marin-autor

Lasă un răspuns