Se slobozesc furiile

slobozesc-furiile-at

Fiecare dintre noi aşteptam Sărbătorile de iarnă cu speranţă, cu bucurie, cu dorinţa de a ne elibera de oboseala psihică, supărările, nereușitele din acest an, promiţându-ne că în următorul an ne vom strădui să ne împlinim obiectivele, proiectele pe care anul ce se încheie nu le-a împlinit, atins.

Sărbătoarea Crăciunului din acest an, din punct de vedere astrologic, este dominată de o energie revoluţionară, conflictuală, revendicativă, la capătul opus faţă de spiritul bucuriei, liniştii, bunătăţii. Aspectele tensionate pe semnele cardinale (Berbec, Rac, Balanţă şi Capricorn) sunt principalele generatoare de conflicte şi tensiuni. Semnele cardinale sunt iniţiatoare de situaţii şi stări, fie că este vorba de acţiune, de emoţii, de relaţii sau de formularea de legi. Luna parcurge în aceste zile ultimul decan din Fecioară şi jumătate din Balanţă. Influenţa lunară se simte în special în modul în care gestionăm situaţiile stresante, în special în ziua de Crăciun, cum ne manifestăm emoţiile, mai ales furiile, şi cum încercăm să ne adaptăm situaţiilor în care ne aflăm.

Tensiunile de pe cerul astrologic pot avea ca efect concret certuri, răbufniri nervoase, pline de furie, tendinţa de a pune punct unor situaţii stresante care durează de prea multă vreme. Nemulţumiri care au apărut în relaţiile cu anumite persoane şi care nu au fost „puse pe masă” la timpul lor, se arată în această perioadă cu intensitatea energiei pe care am investit-o să le ţinem sub control. Ce nu s-a modificat ca structură psihică pe parcursul timpului într-un mod asumat, conştient de durere, curajos, indiferent de natura relaţiilor pe care le avem (familie, cuplu, parteneriate sau cele cu autorităţi), se va modifica sub forţa împrejurărilor. Cutremurele interioare sunt puternice şi fac ravagii. Pe de altă parte, cei care, dimpotrivă, s-au restructurat, reconfigurat la nivel psihic, vor resimți tensiunile ca pe nişte încercări personale, căutând în propria persoană breşele, slăbiciunile ori vor avea posibilitatea de a-şi întări încrederea în forţele proprii, de a-şi îmbunătăţi imaginea de sine. Pe scurt, vor profita de situaţiile stresante.

Cu toate acestea, există şi aspecte bune, pozitive, compensatoare, aducătoare de linişte şi de speranţă, în special acelora dintre noi care nu şi-au inhibat capacitatea de a discerne, de a analiza situaţiile în care se află, care nu-şi neagă propriile trăiri şi sentimente, indiferent cât de „urâte” sunt, ci le acceptă şi le gestionează cu înţelepciune. Este vorba de Piramida pe semne de Apă, formată de Jupiter retrograd din Rac, cu Saturn din Scorpion şi Chiron din Peşti. Ca orice alt aspect de acest tip, este aducătoare de linişte dobândită prin capacitatea de a identifica şi vindeca propriile porniri instinctuale, propriile frustrări generate de nevoi şi dorinţe nesatisfăcute, de lipsa gratificărilor afective. În plus, Soarele şi Mercur din Capricorn formează un aspect armonios cu axa Nodurilor Lunare, care are ca efect o construcție internă solidă, o regândire a propriilor valori şi legi după care să ne guvernăm existenţa, o afirmare a propriei identităţi şi autorităţi, şi formularea cu claritate a nevoilor personale. O relaţie armonioasă cu axa Nodurilor Lunare o are şi Neptun din Peşti, iar efectul acesteia poate avea două tipuri de manifestări. Unii pot continua să se adâncească în lumea subiectivă a fantasmelor pe care şi le-au creat din incapacitatea de a păstra un contact bun cu realitatea, în timp ce alţii vor reuşi să se detaşeze de problemele mercantile şi să se concentreze pe activităţi ce le pot aduce satisfacţii sufleteşti.

Ca o concluzie, Moş Crăciun preia de la Moş Nicolae nuieluşa, pe care o pune sub bradul celor care au amânat să îşi rezolve conflictele cu propria persoană, care au generat conflicte exterioare. Dar aduce daruri de afirmare, succes şi consolidare acelora care nu au fugit din faţa problemelor, s-au înfruntat pe sine, s-au acceptat şi s-au reconstruit constant.

Sărbători liniştite şi înţelepte să avem cu toţii!

Andreea Talmazan

Lasă un răspuns