Steven Birchfield: Introducere la conturarea semnăturii profesiei – linii de demarcație

Autor: Steven Birchfield
[traducere în concordanță cu acordul autorului; articolul original la http://internationsocietyofclassicalastrologers.wordpress.com/2013/04/21/an-introduction-to-delineation-of-the-professional-signature/ ]

profesie-linii-demarcatie

Foto: Tsukino

Nu urmați orbește regulile!

„Căutăm îndrumare rațională care să ne conducă pe calea cea dreaptă, pentru a ajunge la concluziile corecte” – Robert Zeller.

Când trebuie să stabilim astrologic liniile de demarcație pentru conturarea semnăturii profesionale, suntem puși în fața unor probleme cu care predecesorii noștrii nu s-au confruntat, datorită unui mare număr de profesii disponibile. Multe job-uri sunt de fapt variante ale unor profesii de bază, fapt care poate pune un astrolog în dificultatea de a face diferența între ele. Spre exemplu, cum se poate diferenția un decorator de interioare de un arhitect, sau de un inginer constructor? Toate aceste trei profesii au la bază cunoștinte și experiențe legate de construcții, ceea ce este comun celor 3 profesii menționate.

Venus este mai proeminentă în hărțile decoratorilor de interioare, decât în cele ale muncitorilor constructori, arhitecților sau inginerilor. Această specificație nu este suficientă, deoarece putem găsi același aspect în harta zugravilor, care se pot include în categoria muncitorilor constructori.

Decoratorul de interioare se confruntă mai mult cu finisările, decoratul, mobilatul, decât cu partea de structură mecanică a construcțiilor. Dar apoi, putem întâlni arhitecți care sunt angajați ca și decoratori de interioare. Ajungem la a spune „Harta ta indică o profesie în domeniul construcțiilor” , însa prin aceasta se poate înțelege orice profesie, începând de la demolator, la electrician, instalator, zugrav, arhitect, inginer și decorator de interioare.

În același sens, în domeniul finaciar sunt diverse specialități în care se lucrează cu banii și putem fi adesea confruntați cu dificultatea diferențierii meseriilor între cămătari, lucrători bancari, brokeri și contabili. Apoi după ce am identificat categoria (si aceasta nu este favorizată de specializare în cadrul profesiei), ne putem confrunta în continuare cu stabilirea precisă a jobului. Cum putem distinge între un simplu manager bancar și un magnat de tipul Rothchild sau Morgan? Cum putem distinge între un lucrător bancar și un bancher?

Cum se poate diferenția un soldat sau un bandit, de o căpetenie de pirați sau de un rege? (…)

Poate apărea și problema timpurilor de astăzi când cineva poate avea mai mult decat o singură profesie de-a lungul vieții. Am lucrat ca și misionar, simplu muncitor constructor, vânzător, barman, chelner, muzician, inginer în construcția navală, iar acum ca și proiectant. Variațiuni ale diverselor profesii pot pune serios în dificultate orice astrolog. În consultații astrologice, mai devreme sau mai tarziu, puteți fi întrebat „Când și ce profesie voi avea?”

În continuare vom ține cont de indicațiile clasice și medievale de delimitare a profesiilor pe care un individ le poate avea de-a lungul vieții, talentul si disponibililitățile indicate de harta natală. Personal, am ignorat anumite calități și dotări native și acest lucru s-a reflectat în viața mea profesională. Pot fi perioade de timp în care un individ poate avea diferite ocupații, dar trasăturile de bază și talentele personale iși vor căuta întodeauna un mijloc de expresie. Astfel, putem face observații asupra profesiilor din alt punct de vedere, cel al zilelor noastre.

Va trebui sa adoptăm punctul de vedere al astrologiei tradiționale, care spune că profesia sau domeniul de muncă este dat de componentele native și pozitia sa socială.

Schimbările economice ale timpurilor noastre ne forțează deseori să ne reciclăm, sa ne perfecționăm, iar uneori chiar să căutăm o nouă slujbă. Multiplele oportunități oferite astăzi pe piața de muncă, ne ajută să ne punem în valoare talentele chiar și atunci când suntem forțați să ne schimbăm ocupația sau profesia în mod frecvent. Adevarul este că mulți vor avea mai mult decât un singur job, unii le pot schimba dar nu radical, rămânând în aceeași sferă de activitate, în timp ce alții le vor schimba radical, parcurgând domenii de activitate variate.

Asa cum am menționat la început, domeniul profesional are parametrii care definesc aptitudini speficifice și acea listă de aptitudini este o expresie a influențelor planetare, iar dacă anumite planete se află în poziții bine definite și guvernează anumite zone, acestea devin semnificatorii profesiei, indicând calitățile native pe care un individ le va putea folosi în carieră, indiferent care va fi profesia. În practica astrologică, va fi necesar să indicăm când va avea loc acea schimbare de ocupație sau dacă va fi o schimbare majoră de profesie. Acesta ar fi cazul unei predicții bazată pe liniile de demarcație profesională, indicată de significatorii profesiei. În continuare vor fi evidențiate doar acele linii de demarcație care indică tipul muncii, care este tipul de profesie pe care un individ îl poate avea și gradul de specializare, la modul general, indicate de hărțile natale.

Societatea modernă a adus complexitate și specializări. Există multe tipuri de medici, fizicieni, dentiști. În consecință, noi astrologii nu putem determina cu exactitate numele sau titlul muncii pe care cineva îl va urmări. Nu vom spune „Această femeie este chirurg plastician” sau „Acest bărbat este specialist în mașini străine”, este suficient să spunem „Mercur este planeta indicatoare a profesiei tale. Profesiile care stau sub influența lui Mercur sunt desenatori, scriitori, scribi, toți cei care fac interpretări, dau explicații, înregistrează…” Recomand să începeți cu indicații generale, să nu săriți la a încerca să determinați profesia cu exactitate. Dar întrebarea este, putem fi mai specifici? Dacă da, cum putem face acest lucru?

Există câteva lucruri de care trebuie să ținem cont atunci când stabilim liniile vocaționale și profesionale.

1. Calitațile fizice native ale individului (sănătatea) și „calitățile sufletești” (aptitudinile naturale), temperamentul [1] și predispoziția [2], precum și motivațiile personale (în special Almuten Figuris și Părțile Spiritului). Cele mai multe dintre acestea sunt plasate în jurul ASC sau aspectează ASC și guvernatorii ASC.

2. Statutul social al individului – este acesta născut în condiții dificile (poziție socială defavorizată)? Este născut în clasa de mijloc, sau într-o clasa înaltă? Există pe harta natală indicii de mobilitate socială, creștere, scădere sau păstrarea poziției sociale?

3. Educația individului – în ce fel educația primită este conectată cu profesia pe care dorește să o aibă. Există indicații de educație superioară, normală, sau întreruptă, etc.

4. Determinăm indicatorul/indicatorii profesiei sau Almutenul vocațional și clasa vocațională din care individul va face parte împreună cu significatorul casei a 10-a.

După cum observați, ultimul punct este probabil cel mai important indicator și acesta va fi mult crescut sau scăzut în funcție de ceilalți 3 factori. Putem spune că primele trei puncte sunt parametrii celui de-al 4-lea! Este mult mai dificil pentru cineva născut și crescut într-un loc sărac să își realizeze vocația și să aibe o profesie fructuoasă, decât pentru un altul născut într-un alt mediu social. De asemenea, este mai ușoară sau mai dificiă exercitarea profesiei ținând cont de aptitudinile naturale cât și de educația persoanei. Există o armonie între toate aceste puncte, care cooperează împreună pentru a produce ceea ce individul poate realiza, sau dimpotrivă.

Desigur, există și alte linii de demarcație care trebuie stabilite înaintea determinărilor finale legate de vocație și profesie. Vor trebui demarcate și tipul de temperament și predispoziția. Există mai multe metode pentru identificarea temperamentului. Unele sunt bune, altele sunt nefolositoare, complicând lucrurile în mod inutil. Există o multitudine de teorii despre Almuten Figuris sau Stăpânul nativității. Încerc însă, să păstrez lucrurile simple și evit să deviez în lumea alunecoasă a psihologiei.

Primele trei puncte, ar trebui să fie delimitate înainte de al 4-lea, în scopul de a înțelege care parametri definesc profesia și vocația!

Note:

[1] coleric, sangvinic, melancolic sau flegmatic

[2] vitală, mentală sau senzitivă

Traducerea: Liana Șandru

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close