La început a fost cuvântul (partea a II-a)

[Vezi și prima parte]

mercur1

În practica de consultanţă este foarte util să observăm în primul rând poziţia lui Mercur în harta persoanei consiliate, pentru a şti în ce fel ne putem face înteleşi de către aceasta, sub ce formă îi va fi mai uşor să perceapă informaţia pe care i-o transmitem (inclusiv folosind termeni care apelează la sistemul său specific de reprezentare – vizual, auditiv sau kinestezic). Este important pentru noi ca astrologi să ne lămurim cât din ceea ce ne spune este relevant … sau adevărat.

Mercur semnifică vorbirea, arată modul cum vorbim, dar din punct de vedere astrologic oferă indicii inclusiv asupra conţinutului comunicării.

În acest sens, poziţia aflată în discuţie, ne ajută să vedem laturile mai puţin explicite ale personalităţii clientului. O nativitate în care abundă Elementul Foc de exemplu, dar Mercur se află plasat într-un Semn de Pamânt, va predispune către activitate febrilă cu dorinţa de a obţine beneficii practice, dar şi vorbirea scurtă şi la obiect, iar discursul va fi bazat pe expunerea unor fapte concrete . Vom avea de-a face cu o persoană de tipul „ faptele vorbesc”. Iar în cazul lui Mercur plasat într-un Semn de Apă, ni se va vorbi mai mult despre experienţa emoţională şi mai puţin despre realizările concrete, chiar dacă ele sunt substanţiale.

Este ştiut că filtrul gândirii poate face ca multe dintre pornirile noastre să suporte modificări esenţiale. O persoană impulsivă dar educată, deci care a beneficiat de o ajustare, de o modelare accentuată a modului de gandire reflectată prin poziţia lui Mercur, va acţiona total diferit în comparaţie cu o persoană la fel de impulsivă, dar în harta căreia Mercur participă prin amplasare ori aspecte, la exprimarea conflictelor interioare, a excesului emoţional şi energetic. Principiul pus în evidenţă şi în acest caz, este cel conform căruia ne adaptăm comportamentul felului în care gândim, şi nu invers. Atâta vreme cât avem de-a face cu o fiinţă raţională toate însuşirile, trăirile, deciziile, acţiunile persoanei sunt trecute prin filtrul mercurian aşa cum e el, în harta fiecăruia.

Dincolo de semnificaţiile tradiţionale (comunicare, comerţ, mişcare, mâini, scrisori, telefoane, etc.) Mercur este omniprezent în influenţa pe care individul o resimte din direcţia celorlalte planete, luate separat şi/sau în ansamblu. Mişcarea sa ducând până la versatilitate, o putem privi ca pe o capacitate de a se clona de atâtea ori, câte planete sau aspecte avem în hartă. El este un fel de translator universal în harta natală, oferind „subtitrarea” fără de care ne este dificil să înţelegem mesajul astrelor.

Un rol pe cât de sensibil pe atât de important pe care Mercur îl joacă în viaţa noastră este cel în domeniul relaţiilor sentimentale. Se spune că „dacă dragoste nu e, nimic nu e”, dar fără posibilitatea de a comunica prezenţa şi componenţa sentimentelor, povestea e lipsită de sens. În relaţiile sentimentale se comunică verbal sau nonverbal – priviri, gesturi, atitudine – care sunt determinate tot de gândire şi de influenţa mercuriană. Făcând o comparaţie, Mercur ar putea fi calul înhămat la căruţa venusiană a sentimentelor, încărcată cu emoţii lunare.

Am găsit de curând pe facebook un mesaj care circula …mercurieneşte: „Urmează-ţi inima, dar ia-ţi şi mintea cu tine”. Exact despre acest lucru este vorba. Nu ne putem lipsi de energia mercuriană, de minte, raţiune şi inteligenţă, indiferent la care sector de viaţă ne-am referi. Dane Rudhyar spunea în „Astrologia personalităţii” că „este vehiculul sufletului”. Un argument al legăturii indisolubile dintre Mercur şi suflet este situația morţii cerebrale care duce în ultimă instanţă la încetarea vieţii.

Omul este o fiinţă socială, iar legatura noastră cu lumea este mijlocită tot de energia micuţei planete „mesager”. Avem nevoie de relaţia cu exteriorul, cu ceilalţi, pentru a ne dezvolta ca fiinţe umane. Respiraţia – prima respirație, deci intrarea noastră pe scena vieţii, stă sub semnul lui Mercur, guvernatorul primului semn de aer, Gemenii. În lucrarea sa „Iniţiere în astrologia medicală” vol.1, Gabriela Dima face o corelaţie accentuată între caracteristicile elementului Aer şi influenţa exercitată de Mercur în harta natală. Putem trăi fără o mulţime de lucruri, dar elementul primordial fără de care nu putem supravieţui mai mult de câteva minute este aerul. Pe de altă parte, bătăile inimii, circulaţia sângelui, mişcarea globilor oculari, deglutiţia, toate funcţiile organelor interne presupun procesul mercurian al mişcării. Atât timp cât există mişcare există viaţă. De aceea consider ca Mercur este un zeu-cheie pentru noi, oamenii aflaţi în viaţă. Tot de aceea, poate, Mercur nu se depărtează prea mult de Soare, astrul dătător de viaţă – pentru că acolo unde este viaţa (Soarele ) este şi Mercur. Iar unde este Mercur, este şi viaţă (Soare).

În astrologie se spune despre Mercur ca patroneză toate aspectele versatile, inclusiv duplicitatea în comunicare. Atât minciuna cât şi gluma reprezintă o exprimare a realităţii ” într-o formă alternativă”, mai mult sau mai puţin acceptabilă. Mercur face ca aceste posibilităţi să existe, şi tot el, prin intermediul raţiunii noastre să ne dea capacitatea de a le diferenţia. (Desigur ca nu o face singur, aici având nevoie de susţinere jupiteriană ori saturniană).

În încercarea sa de a depăşi greutăţile fireşti ale vieţii, omul raţional şi inteligent a folosit energia mercuriană în diverse moduri. Uneori a încercat să găsească soluţii mai puţin ortodoxe, sau a încercat sa ia peste picior realitatea mai puţin plăcută. Aşa s-a născut şi Păcală, eroul nostru naţional tipic mercurian care prin isteţime şi cuvânt a reuşit să supravieţuiască păcălind o liotă de împieliţaţi din „Moara Dracilor”. Prin inteligenţă şi cuvânt. Pentru că la început a fost cuvântul…

Melania Marin

Lasă un răspuns