Interviu cu Fülöp László

interviu

Membru fondator al Asociaţiei Astrologilor din România şi al revistei Astrele, absolvent al Facultăţii de Automatică şi Calculatoare şi lector al Şcolii de Astrologie Fidelia, Fülöp László degajă mult calm şi modestie şi inspiră încredere atunci când afirmă că „orice om se află pe linia destinului propriu abia atunci când se simte profund fericit şi împlinit”. L-am provocat la o discuţie în Tabăra de Astrologie Fidelia pentru a afla cum ne putem ajuta de mersul astrelor pentru a ne împlini propriul destin:

1. Ai studiat Automatică şi Calculatoare înainte să te apuci de Astrologie. Poate fi comparată realitatea de zi cu zi cu felul în care programăm un computer să creeze un spaţiu virtual şi Astrologia cu un program complex care ne conturează destinul?

R: Da, bineînţeles. Trebuie doar să identificăm programatorul. Altfel putem cădea în capcana intenţiei de a programa realitatea înconjurătoare cu mintea şi să avem surpriza că şmecheria nu funcţionează. Adevărul este că programul acestei planete este scris de către entităţi de lumină mult superioare omului. Ei bine, reuşind să ne ridicăm vibraţiile, putem să prindem bucle favorabile în acest cod.

2. Ai atins mai multe laturi ale ezoterismului până să te aşezi definitiv în barca Astrologiei. Ce are în plus Astrologia?

R: Astrologia are în plus logica, nuanţarea şi impulsul de conştientizare a lucrului cu sinele.

În viaţa de zi cu zi, există o luptă acerbă între minte şi inimă. Ezoterismul este dominat cumva de energiile Neptuniene şi astfel induce o impresie de nesiguranţă. În timp ce alte ştiinţe ezoterice dau un vag răspuns de tip „Da” sau „Nu”, Astrologia reuşeşte să dea răspunsuri detaliate, colorate şi nuanţate. Am pornit spre ezoterism fiind condus de ideea că există prea multe boli, suferinţe şi insuficienţe pe planeta asta şi ar fi bine cumva să le înţelegem şi să putem întreprinde ceva pentru ameliorarea lor.

3. Astrologia ne aduce mai aproape de înţelegerea tiparelor comportamentale după care noi ne manifestăm instinctiv în viaţa de zi cu zi. Până la urmă, în lumea asta, câtă libertate de mişcare avem din partea Divinităţii şi cum identificăm şi acceptăm mai uşor ceea ce intră la capitolul „predestinare” ?

R: Adevărul este că deja suntem liberi. Trebuie doar să conştientizăm acest fapt. Bineînţeles, este vorba despre libertatea plină de responsabilitate a fiinţei eterne care se află în noi înşine.

Aceeaşi întrebare, rostită din punctul de vedere al ego-ului, evident naşte controverse.

Noi visăm la libertate maximă, dar sufletul nostru îşi doreşte să vină în planul fizic şi să dea piept cu dificultăţile. Ne dăm seama că exact aşa ne-am dorit şi noi, înainte de încarnare.

4. Cum poate un om simplu, ce vine pentru prima oara la un astrolog, să îşi dea seama că a nimerit „pe mâini bune” şi astfel să găsească încrederea de a se deschide, fără să îi fie teamă că ar putea fi manipulat într-o direcţie greşită?

R: Fiecare fiinţă umană posedă o intuiţie mai mult sau mai puţin dezvoltată. Soluţia corectă se află deja în sufletul celui care întreabă, astfel că după intervenţia astrologului, clientul are impresia că este un răspuns pe care-l ştia deja. Un astrolog bun ne ajută să ne regăsim pe noi înşine, în cea mai bună variantă. După ce stăm de vorbă cu el, suntem invadaţi de un sentiment de siguranţă în suflet şi avem certitudinea că ne îndreptăm în direcţia corectă. Încrederea se câştigă prin atenţia plină de vibraţii sufleteşti şi prin puritatea intenţiilor.

5. Care este pentru tine numitorul comun între Astrologie şi Religie?

R: Numitorul comun pot fi Ierarhiile Spirituale, acestea corespunzând celor zece planete.

Din punctul de vedere al omenirii, contează ce fel de concept spiritual ne aduce mai multă energie şi mai multă fericire. Se spune că vapoarele sunt făcute să iasă în largul mării, nu să stea falnice în port. Religia promite siguranţa portului, în timp ce Astrologia ne cheamă să savurăm aventura oceanului. Se spune că ştiinţa, religia şi arta au fost cândva un tot unitar şi este de aşteptat ca în viitor această unitate să se reproducă. Astrologia ar putea fi tocmai punctul comun în jurul căruia aceasta s-ar putea realiza.

6. Într-una din lucrările tale de succes, „Semnificaţia Spirituală a Crucii” vorbeai despre necesitatea aventurării în semnul zodiacal opus celui în care ne-am născut, pentru a integra mai bine acea vibraţie astrală.Cât de dificil este pentru un nativ Balanţă, aşa cum eşti tu, să descopere Berbecul din el?

R: Fiecare axă astrologică poate fi înţeleasă ca un cerc Yin-Yang. Dacă energiile semnului solar ajung la saturaţie imediat ajungem la polul opus. Hai să ne uităm în jur şi să constatăm că nativii Peşti sunt  de multe ori puşi în situaţia de a fi nişte oameni harnici, Fecioarele de a avea o tendinţă de visare, iar Balanţele de a demonstra că au forţă şi curaj. Pentru o Balanţă, nu e greu deloc să descopere Berbecul din el, fiindcă acesta face parte integrantă din el. Este a doua sa natură.

7. Să mai rămânem puţin în sfera Balanţei, care îţi este atât de familiară: cum percepi relaţiile de cuplu şi de căsătorie în ziua de astăzi, de ce sunt ele atât de greu de adus la acea stare de armonie şi echilibru care să le ajute să treacă proba Saturniană a timpului? Ne ajută Astrologia prin tehnici precum „Sinastria” sau „Harta compusă” să ne înţelegem mai bine în raport cu partenerul/a de viaţă?

R: Atâta timp cât o relaţie se naşte din necesitate şi continuă prin sentimentul datoriei, este clar că se mută irevocabil în moara neiertătoare a lui Saturn. Există din fericire şi altfel de relaţii, în care fiecare dintre parteneri şi-au identificat sursa interioară de energie şi şi-au stabilit conexiunile spre sursele exterioare situate în planul spiritual. Astfel, relaţia lor nu mai este o necesitate, ci o alegere liberă. Aceste relaţii nu se mai plasează sub incidenţa lui Saturn, ci sunt guvernate de Uranus. Sinastria sau harta compusă ne ajută să identificăm schimbul energiilor, „motoarele” şi „blocajele” relaţiei. Această conştientizare este doar primul pas, apoi urmează lucrul zilnic cu  sinele comun.

8. Te ocupi la Astrotext de rubrica financiară. Cum gestionezi cererile de consiliere  financiară?

R: Sincer, m-aş bucura dacă cineva s-ar îmbogăţi de pe urma sfaturilor mele. Ideea este că o previziune financiară spune cel mult din ce direcţie bate vântul: de vâslit va trebui să vâslească fiecare jucător al pieţei financiare.

9. Eşti membru fondator al Asociaţiei Astrologilor din România. Cum apreciezi evoluţia Astrologiei în ultimii ani?

R: Mă bucură faptul că apar tinere talente care au ceva de spus şi care au curajul să gândească cu propriul lor cap. Există aşadar o lărgire semnificativă a acceptării Astrologiei.

În ceea ce priveşte evoluţia ulterioară, mă aştept la o infiltrare şi mai consistentă în mass-media. De exemplu, ar fi de bun augur ca pe posturile de mare audienţă să apară chiar şi zilnic astrologi consacraţi care să comenteze atmosfera astrală a perioadei respective:  scurt şi atractiv, astfel încât să creeze audienţă.  Mă aştept să apară astrologi specializaţi pe diverse domenii. A venit vremea ca astrologul să devină arhitectul vieţii!

10. O vorbă plină de umor spune că „democraţia aparţine vulturilor”. Ce îi trebuie unui astrolog pentru a ajunge să zboare liber?

R: Răspunsul se află în întrebare: astrologul trebuie să devină el însuşi un vultur. Reuşind să se ridice deasupra planului definit de nevoile de bază omeneşti, de ispitele de tot felul, el va fi ferit de adversităţile vieţii.

11. Ce ne pregăteşte Fülöp László pentru viitor?

R: Mai nou, mă gândesc că ar fi benefic Astrologiei să integreze nişte noţiuni antropozofice. Mi-am propus să elaborez o lucrare de deschidere în acest sens. Mă interesează mai departe studiul nivelului energetic al planetelor şi mă gândesc la o lucrare care să prezinte un nou punct de vedere în acest sens. În acest moment, mă atrage Astrologia previzională – probabil şi datorită faptului că la AstroText am astfel de sarcini.

Interviu realizat de Adrian Chelariu

Lasă un răspuns