Deborah Houlding: Bazele clasice ale noțiunilor de antiscia și contra-antiscia (partea a II-a)

Autor: Deborah Houlding
[traducere în concordanță cu acordul autorului; articolul original la: http://www.skyscript.co.uk/antiscia.html]

antiscia

Firmicus nu specifică poziția în grad, dar printre numeroasele observații pe care le face referitor la efectele debilitante ale conexiunilor antiscia în hartă, el afirmă că Luna este poziționată în Rac, Ascendentul în Scorpion iar Marte în Vărsător. Doar prin aspect, nu ar exista o relație recunoscută între Lună și Marte deoarece semnele lor sunt inconjuncte. Cu toate acestea, antiscia Lunii din Rac cade în Gemeni, care aspectează Marte prin trigon. Antisicia lui Marte din Vărsător cade în Scorpion, la Ascendent, și ca urmare face trigon la Lună. Firmicus vedea această relație dintre Marte și Lună ca un indicator pentru probleme și conflicte:

Și astfel, luna în creștere, atacată din toate părțile de multele influențe ale lui Marte, a făcut ca acest om, slăbit în trup, să ia în final calea exilului. [14]

 antiscia2-01

În general se spune că Antiscia este indicatorul unei relații simpatice, dar Firmicus arată că dacă este vorba de o planetă malefică sau nefericită ea poate aduce stricăciuni.

***

O metodă similară pentru stabilirea familiarității este de a lua în considerare planetele egal depărtate de axa echinocțiilor. Se spune despre acestea că ar fi de o natură similară deoarece – după cum spune Ptolemeu – ele se ridică în perioade egale de timp și sunt pe paralele egale. Ptolemeu mai spune că dintre acestea, semnele de la Berbec la Fecioară se numesc Conducătoare (deoarece Soarele face ziua mai lungă când se află în aceste semne) iar semnele de la Balanță la Pești se numesc Supuse (deoarece când Soarele le traversează, ziua e mai scurtă decât noaptea). [15] O planetă într-un semn conducător este, astfel, considerată capabilă de a exercita un efect dominator asupra unei planete aflate într-o poziție de supunere.

Manilius și alți autori antici au denumit astfel de semne audentia, “semne care se pot auzi unul pe altul”. William Lilli face referire la semne care sunt “conducătoare și supuse” (‘commanding and obeying’ în textul original, n.tr.) în pagina 92 din Christian Astrology dar nu oferă o descriere a ceea ce înseamnă acest lucru. Astrologul grec Paululs Alexandrinus notează că semnele care “se aud unul pe altul” ajută în cazul evadării fugarilor, pentru deplasarea în străinătate și pentru acuzații, sugerând faptul că există anumite elemente de disensiune atribuite semnificației lor. [16]

Această tehnică pare să fi căzut din grații în tradițiile ulterioare, dar în cele din urmă ne oferă noțiunea de contra-antiscia, despre care Lilly ne spune să o găsim prin simpla căutare a punctului aflat în opoziție cu antiscia. Acest lucru este corect, deoarece reflecția unui punct de-a lungul axei echinocțiilor se află în opoziție cu cel ce se reflectă față de axa tropicală. Desenul de mai jos demonstrează aceasta.

antiscia2-02

Liniile verticale indică “semnele care se aud unul cu altul” și am inserat în diagramă poziția Lunii și a lui Marte din exemplul lui Firmicus, cu Antiscia (A) marcată cu albastru și contra-antiscia (CA) marcată în roșu. Observați cum contra-antiscia, în timp ce este în opoziție cu anantiscia, cade direct în acel tip de relație marcată prin noțiunea clasică de semne “audenția”.

Putem vedea de ce Nicholas de Vore, urmat de astrologii moderni, au definit în mod eronat contra-antiscia ca fiind relația dintre două planete “de aceeași declinație pe aceeași parte [ie., a ecuatorului]” – deoarece această definiție se va aplica Soarelui și poziției în care acesta va fi atunci când își atinge contra-antiscia; dar aceasta se aplică doar Soarelui. Contra-antiscia asociază planete aflate la o distanță egală față de equinox, deci, de exemplu, 15 grade Pești va corespunde cu 15 grade Berbec. În asemenea puncte, Soarele are o declinație egală în punctul Nord ca și în cel de Sud față de ecuator. Aceasta este similitudinea timpilor de ascensiune pe care Ptolemeu îi consideră relevanți. Dar această definiție nu este adevărată pentru planete, care pot sta în puncte de contra-antiscia în timp ce se află la nivele diferite de declinație sau latitudine celestă.

În astrologia tradițională, conjuncția prin latitudine celestă (care apare atunci când două planete se află în aceeași emisferă și sunt plasate nord sau sud față de ecliptică) este importantă; dar nu face parte din tehnica antiscia și nu trebuie confundată cu modernele ‘paralele de declinație’ care sunt măsurate de la ecuator. Pentru astrologii antici, direcția și latitudinea unei planete erau foarte semnificative, utilizate pentru a obține multe indicații despre puterea și norocul unei planete. Cea mai bună poziție planetară ar fi în emisfera nordică, ridicându-se în latitudine; cea mai rea este în sud, în coborâre. Aceste considerații sunt aplicabile în special Lunii, care este mai norocoasă atunci când este în emisfera nordică, în creștere.

Antiscia ne oferă, în schimb, noțiunea de “asemănare” [17] bazată pe similitudinea în grade pe zodiac, deoerece face legătura cu timpi de ascensiune și egalitatea dintre zi și noapte. În contra-antiscia, aceasta se bazează pe reflecția inversă deoarece zilele uneia sunt oglindite de nopțile celuilalt. În antiscia, este implicat un factor echivalent imediat; în cazul contra-antisciei avem de-a face cu un principiu opus deci relația este mult mai dificilă sau antipatică. Aceste principii filosofice corespund constatării lui William Lilly:

„Avem antiscia, în care planetele bune au natura unui sextil sau trigon, și avem contra-antiscia pe care o găsim a avea natura unei cuadraturi sau opoziții.” [18]

Lilly nu lasă nicio dovadă a utilizării aspectelor la sau de la punctele de antiscia. Adică, el utilizează antiscia atunci când aceasta cade direct pe o planetă sau cuspidă a unei case, dar nu atunci când cade în trigon sau careu cu o planetă, așa cum proceda Firmicus (în afara opoziției, desigur, care ne conduce la contra-antiscia).

Din referințele pe care le găsim în Christian Astrology putem observa că el cere o corespondență cât mai exactă sau un orb foarte strâns

 [19] și lua contactele prin antiscia ale planetelor promițătoare ca fiind suportive, dar contactele dintre planetele dificile ca fiind distructive, relațiile de tip contra-antiscia fiind judecate ca fiind de mai puțin ajutor. De exemplu, conjuncția Lunii cu stăpânul Ascendentului este un factor promițător în chestiuni de viață sau moarte, [20] dar conjuncția dintre stăpânul Ascendentului și stăpânul casei a VIII-a pledează pentru moarte [21] așa cum face conjuncția Soarelui cu antiscia unui malefic. [22]

Note și referințe

(1)  Firmicus Maternus, Matheseos Libri VIII, (‘Eight Books of the Mathesis or Theory of Astrology’), c.334 C.E., tradusă de Jean Rhys Bram, Noyes Press, 1975. Este disponibilă într-o versiune nouă cu adnotări suplimentare și note de subsol de David McCann, Ascella Publications, Londra.

(2)  Matheseos, II. XXIX.II

(3)  Pr II Praefatio.II: “Fronto al nostru, care a publicat reguli pentru previziuni din stele, urma teoria antiscia a lui Hipparchus”

(4)  Este descrisă de Dorotheus in cartea sa a 4-a, unde se referă la contacte planetare “la schimbarea anilor” (tranzitul Soarelui prin solstiții aduce schimbarea anotimpurilor). Dorotheus din Sidon, Carmen Astrologicum, trad. David Pingree

(5)  Antiscia este pluralul; singularul său este antiscion (Greacă) ori antiscium (Latină).

(6)  Manilius, Astronomica, Harvard Heinemann, (trad. G.P. Goold); Loeb Clasical Library, Intro. p. XLVI; 2,466-519

(7)  Referințe despre punctul vernal la gradul 15 Berbec sunt păstrate în scrierile lui Achilles și Eudoxus. Punctul vernal cădea la 15 Berbec în jurul anului 800 î.e.n., deci din acea perioadă putem presupune că s-a născut zodiacul (12 semne egale de 30 grade) înlocuind constelațiile vizibile în măsurătorile astronomice. Jurnalele astronomice Babiloniene din secolul 6 î.e.n. arată că zodiacul era folosit în acele timpuri pentru înregistrarea datelor astronomice, deși se făcea referire la constelații și încă mai exista o suprapunere între utilizarea semnelor zodiacale și constelațiile vizibile înainte ca zodiacul egal definit să fie ferm înființat. Pentru o trecere în revistă a diferitelor puncte vernale vezi Studies in the History of Mathematics and Physical Sciences, Vol. I de O. Neugebauer; p. 593

(8)  Manilius, 2.425-435.

(9)  Tetrabiblos, 1.15 (Loeb p.77)

(10) Nicholas de Vore, Encyclopedia of Astrology, (Philosophical Library, New York, 1947); p. 8-9

(11) Matheseos, Bk II, XXIX.6

(12) II.XXIX.8

(13) Firmicus Maternus, The Error of the Pagan Religions; tradusă și adnotată de C.A. Forbes, (Newman Press, New York, 1970) intro P.5.

În 1894, Theodore Mommsen sublinia faptul că evenimentele istorice puteau doar să se potrivească cu Albinus. Aceasta a fost verificată de Otto Neugenauer care demonstra că datele astronomice susțineau acest candidat, născut în data de 14 Martie 303 e.n – în jur e ora 09:00 pm, după articolul său: Horoscopul lui Ceionius Rufius Albius, AJPH, 74 (1953) 418-420

(14) Matheseos, Cartea.II.XXIX.16.

(15) Tetrabiblos, I.14

(16) Paulus Alexandrinus, Introductory Matters, c.378 C.E; translated by Robert Schmidt, (Golden Hind Press, Berkeley Springs, USA, 1993); p.18-22

(17)  Acesta este un termen pe care Palchus îl utilizează în legătură cu gradul antiscia al unui semnificator într-o hartă orară timpurie datată 478 – – Greek Horoscopes, (American Phil. Soc., 1957); p.143

(18) Christian Astrology, pp.91-92

(19) “Antiscia planetelor se poate utiliza puțin în această figură, deoarece niciunul dintre ele nu cade exact nic pe cuspida unei case materiale, sau pe gardul exact al unei planete; observ doar contra-antiscia lui Saturn care cade lângă gradul lui Jupiter; de unde am judecat că…” (CA., p.186: contra-antiscia lui Saturn se află la 3° de Jupiter.)

(20) Ibidem, p.255.

(21) Ibidem, p.257

(22) Ibidem, p.258. Other references can be found on p.164; pp.186-187; p.263 and p.288.

Traducerea: Ion Hristescu