Aplicatii & ConcepteEditia aniversara - 10 aniIon Hristescu

Schumacher într-un tractor sau cum să-mi folosesc Ascendentul

de Ion Hristescu

AscendentulA fi… Un concept abstract – cu toții suntem. Faptul că citești aceste rânduri, înseamnă automat că ești… dar nu prea știm ce-i aia.

A trăi, asta-i altceva. Implică un cadru fizic, numit, în general, viață. Iar viața are un ritm. Ei bine, tactul, metronomul existenței noastre, este dat chiar de Ascendent. Pornind de la o simplă și spontană bătaie (a Berbecului), el ajunge până la ritmurile complexe și multiplexate ale Săgetătorului/Capricornului/Vărsătorului și Peștilor.

*

M-am gândit să scriu acest articol pentru că, în special prin primii ani de introducere în lumea astrologiei, se face o varză la cuptor, o confuzie măiastră, între planete, semne și Ascendent. Ascendentul nu este și nu trebuie tratat ca o planetă!

Semnele (zodiile) sunt procese fundamentale ale minții. Umane, universale, ale Pământului, ele reprezintă motorașul de bază al oricărui organism, care funcționează (într-un sistem ideal, neinerțial) neperturbat. Dar apar, apoi, una câte una, planetele ca puncte de conștiință, de observare și de actiune: sunt “ochii” noştri. Ei (ochii) s-au dezvoltat ȋn timp printr-un proces numit conștiință de sine. Planetele perturbă torsul de relanti al zodiilor, încercând, prin observație și provocare de noi experiențe, să ridice frecvența (ȋn spirală) a acestor procese, chestie care se cheamă evoluție.

Apoi apare noțiunea asta ciudată, care ne ȋncurcă pe toți, numită Ascendent. Ce este el? Este intrarea noastră ȋn lume, este începutul numărătorii, este capul de pod. Ceea ce suntem și manifestăm noi fizic, corpul nostrum, este doar o interfață ȋntre două lumi, o combinație între existența noastră interioară și planul terestru. Venim, la naștere, în această lume, prin împingere – ne împingem afară. Prin Ascendent, noi impregnăm lumea, creăm o amprentă. Zodia de acolo ne arată cum să împingem pentru ca această amprentă să existe, să fie vizibilă și să devină funcțională.

Când stau cu cracii-n lotus și fac Zen, Ascendentul dispare – în momentul ăla nu vreau să exprim nimic, nu amprentez lumea, nu provoc nicio reacție. Dar dacă vrei să acționezi, să ai o viață, pentru a ne adapta acestei lumi unde am venit să facem ceva, trebuie sa ȋnvățăm să respectăm Ascendentul și ritmul acestuia.

ASCAscendentul este un instrument esențial, interfața noastră directă cu planeta. Noi am venit în picaj, rostogolindu-ne spre această lume, după care ne-am înfipt în ea, fiecare cu ce-a nimerit – cu nasul, cu fundul, cu mâna – în traducere: cu Berbecul, cu Scorpionul, cu ce se găsea la ora aia spre răsărit. Ca poarta stelară din Stargate, pentru cine-a văzut serialul. Fiecare semn este o altă poartă stelară.

Deci, atunci când te apuci să speli vasele, te însori sau te pregătești să urci un munte, orice acțiune ai demara, folosește-te de Ascendentul tău ca abordare, ca început al tuturor lucrurilor. Rezultatele vor fi spectaculoase.

*

Cuvântul-cheie al Ascendentului este “abordare”. Cum abordezi o problemă, cum abordezi viața. Tu, pe dinăuntru, rămâi acelaşi, însă maniera de întâmpinare a vieții este (trebuie să fie) altceva.

*

Pentru a ȋnțelege Ascendentul şi cum trebuie el tratat, putem proceda invers, adică ȋn modul ȋn care nu trebuie el considerat: cazurile clasice de antagonism planete (vibrații) interioare vs. Ascendent. Un om conduce o mașină pe o șosea. Cel dinăuntru este Michael Schumacher, iar mașina e un tractor vechi, pe un drum aglomerat din Brăila. Tipul fierbe, căci nu poate face nimic. Dacă forțează, ori nu-l ține mașina ori face accident.

Sau invers: un băbălău calm și visător e în posesia unui Ferrari. Își dă seama că e chemat să facă niște “chestii” cu el, dar nu prea știe cum, și, având Soarele în Rac, tot în viteza-ntâi merge, cochetând, chiar, cu marche-arrière-ul…

Cele de mai sus sunt două exemple clasice de antagonism. Semnul de la Ascendent îți arată dacă e cazul să forțezi sau nu nota. Un Ascendent delicat ȋți spune să șezi “mumos”, iar un Ascendent puternic te ȋndeamnă spre acțiune, spre expansiune. Planetele în semne arată natura ta interioară, niște experiențe deja câștigate, ni-l arată pe Schumacher dinăuntru cum e, iar mașina e Ascendentul tău. Trebuie să înveți să-l respecți, îngrijești și folosești pentru scopul pentru care a fost creat acel semn. Și, mai ales, ca să faci să-ți fie bine, frate! Cam asta e ideea, nu?

*

Am dat, mai sus, câteva exemple de moduri de judecare sau înțelegere a Ascendentului; se pot utiliza oricare dintre ele, ȋn funcție de cum simte fiecare.

Voi prezenta, în continuare, un “brief” de abordare ale celor 12 tipuri de Ascendent; ele sunt esențiale în înțelegerea modului prin care fiecare persoană interfațează natural și spontan lumea ȋn care se află.

Berbecul – abordarea trebuie să fie directă, simplă, la primul impuls. Posesorul acestui Ascendent trebuie să-și dezvolte curajul și inițiativa, să aibă încredere în propria spontaneitate, să fie un pionier, înaintea tuturor, prin ceea ce face, ȋntreprinde. Dacă nu, viața ȋl va pune ȋn situații dificile, riscante, conflictuale, ȋn care va trebui să-și folosească, dezvolte, în mod automat, aceste unelte.

Taurul – abordarea trebuie să fie mânată de simțuri, de necesități interioare. Pas cu pas, fără grabă, în ritmul tău, gingaș ca un elefant într-un magazin de porțelanuri, ia-ți ce-ți trebuie de la viață! Indiferent câte păsărele ai avea în cap (spiritualitate, foaie verde, artă și idealuri), totul trebuie să înceapă de la simțuri, de la necesități. Taurul este foarte în rezonanță cu Pamântul, iar acesta îi oferă tot ceea ce are nevoie pentru a supraviețui. Deci posesorul unui astfel de Ascendent trebuie să învețe să-și asculte cele 5 simțuri esențiale, care sunt intefața cu Pământul și să abordeze practic, concret orice acțiune.

Gemenii – Gemenii reprezintă capacitatea minții de a opera cu informații primare, neprelucrate… E zgomot mult acolo. Deoarece, prin Ascendent, transpunem în exterior ceea ce este în interior. Fericitul posesor de Gemeni la intrare trebuie să învețe să se exprime, pentru că exprimarea este interfața sa cu lumea. El transformă tot ceea ce este el pe dinăuntru în cuvânt, ȋn act/gestică/mimică/limbaj al trupului, i.e. în toate mijloacele de expresie primare (spontane). Cizelându-și această capacitate, Ascendentul Gemeni va avea toate sansele de reușită.

Racul “Ia-mă uşor, vericule”… Racul trebuie să înceapă orice acțiune prin a sta și a amușina. El vede tot, simte tot, dar nu mișcă până când totul nu devine “secure”. Altfel, va da greș, se va simți respins și se va retrage ȋn carapacea sa, luând totul de la capăt. Zodia asta este pe cât de sensibilă, pe atât de cameleonică; reprezentând capacitatea minții de a proteja organismal și de a conserva prin memorie, aici apare bine pus la punct instinctul de prezervare cu toate mecanismele de apărare şi protecție, iar datorită acestui lucru, e necesară o integrare totală ȋn mediu înainte de a mișca un deget. Iată cameleonul! El ia forma mediului ȋn care apare și, abia după aceea, începe să răsufle (a se citi: să lase planetele, natura interioară, să se exprime).

Leul – Ziua, Soarele, spectacolul. Este prima “ieșire ȋn lume” a minții după ce terenul a fost securizat de Rac, prima exersare liberă a voinței. Mesajul acestui semn este “arată cine ești şi ce vrei fără frică”. Parchează în fața mall-ului. Prezintă-te lumii ȋn mod creativ, fă astfel ca fiecare zi/actiune să fie un nou spectacol, pentru tine și pentru ceilalți.

Fecioara – Fecioara se ocupă cu pregătirile. Ei îi face plăcere să pregătească lucrarea, existența noastră. Este capacitatea minții de a sesiza funcționalitatea lucrurilor și de a face ca totul să devină practic în sensul de “folosibil”. Individul posesor de Fecioară la Ascendent trebuie să-şi modeleze existența pe criteriul funcționalității.

Notă: Până aici, acțiunile noastre trebuie întreprinse pe rând, una câte una. Este nerecomandabil pentru Ascendent Berbec-Fecioară să încerce să facă mai multe chestii deodată, indiferent ce-i dictează planetele interioare.

Balanța – Balanța ia prima pauză: ea gândește, compară și vede dacă tot ceea ce s-a făcut e aranjat cum trebuie. “Try walking in my shoes” – ea este prima zodie prin care mintea se adaptează după ritmul celuilalt, căutând o polaritate, o referință. Este prima dată când apare procesul numit “multiplexare”, adică mintea exersează două operațiuni în (aparent) același timp. Una este aceea de a lua o decizie interioară, iar a doua de a fi ȋn alertă permanentă şi rezonanță cu exteriorul, cu ritmul celuilalt, motiv pentru care un Ascendent Balanță se câcâie mult până ia o decizie, iar apoi ia una extremă pentru a scăpa de stres… Sfat: lăsați-i să se câcâie, trebuie să-și antreneze mintea de a trăi cu mai multe decizii simultan!

Scorpionul – Are marea capacitate de a simți dincolo de aparențe. Dacă ar fi să desenăm Scorpionul la Ascendent, acesta ar apărea ca o ființă cu multe tentacule, ce se întind și intră în subconștientul celuilalt, citindu-i și ceea ce acesta nu știe despre el.  Scopul său este să învețe să provoace viața, să scoată la suprafață ceea ce este ascuns sau mascat.

Săgetătorul – Iată și Ferrari-ul… Nouă viteze, comenzi pe volan, câteodată mai și zboară. Scopul său este explorarea pentru a înțelege. Chiar dacă ai un Soare în Rac, să zicem, care spune mereu “capul la fund, <<play low profile>>, acasă la mama și la ce ştim”, tu trebuie să ieși, să explorezi. Dacă ești tănănău și rămâi în urmă, cântând melodii de altădat’ și șlagăre demult apuse, o să te apuce depresia. Sagetătorul este chemat încontinuu să ȋși extindă câmpul de experiență, să cunoască, să traiască noi aventuri… Mereu mai mult, mai departe. Curaj-explorare-succes.

Capricornul – “Sistemul meu este cel mai bun”. Trebuie să-şi impună propriul lui mod de organizare; în antiteză cu Racul care trebuie să se adapteze/protejeze mereu. Carcasa Ascendentului Capricorn este impenetrabilă. Posesorul este capabil (și, deci, invitat) să ȋşi impună propria experiență, să construiască un sistem, o cetate, după propriile planuri. Dacă Racul se va adapta obiceiurilor cetății în care a intrat, Capricornul va impune el noi reguli.

Vărsătorul – reprezintă capacitatea mintii de a extrapola. Individul stă în posesia unui hyper-calculator care are capacitatea de a calcula viitorul în funcție de experiențele (variabilele) anterioare. Posesorul trebuie ȋncurajat să aibă curajul de a spune “m-am plictisit, ȋncercăm ceva nou”, iar asta, în viața de zi cu zi, în modul de a aborda toate chestiunile vieții.

Peștii – “Everything will flow”. Prin Pești la Ascendent se sesizează ritmul universal, “all-in-one”. De aici și ambivalența Peștilor, de la sacrificiu suprem, până la totală nepăsare sau abstracție, deoarece acolo se naște senzația de “tot aia e”. Eu pe toți posesorii de Ascendent Pești i-aș pune să danseze. Atât. Prin dans vor începe viața.

Cam atât; ideile sunt multe, dar elementele de bază sunt cele de mai sus. Mult succes și Ascendent la maximus! Citius, altius fortius, baftă și Aleluia vă doresc!

*Articolul face parte din numarul aniversar “Astrele – 10 ani”: http://10ani.astrele.ro/

Share

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close