http://animateurs.france5.fr/IMG/cache-g... acheter du kamagra en france dans une pharmacie sans ordonnance http://animateurs.france5.fr/IMG/cache-g...

Agresivitatea, atasamentele si Marte


de Andreea Talmazan

at-marte-agresivitateaCand vorbim de agresivitate, cel mai adesea ne gandim la violenta. Insa agresivitatea sau caracterul agresiv nu inseamna violenta, insa este adevarat ca actiunile sunt indreptate spre a face ceva distructiv sau autodistructiv.

Agresivitatea este o energie acumulata in structurile noastre. Energia in sine nu este nici rea, nici buna. Dar, ca orice acumulare, atunci cand atinge un prag critic, sta la baza unor evenimente neasteptate, puternice, distructive.

Conform teoriei lui Lazarev, agresivitatea are ca principala sursa atasamentele fata de ceea ce reprezinta viata in trup: de la atasamentele fata de bani si lucruri materiale, trecand prin atasamentele fata de persoana iubita sau alti oameni, atasamentele fata de capacitati intelectuale si pana la atasamente fata de spiritualitate si fata de timp.

In astrologie, agresivitatea este o caracteristica a lui Marte, desi sursele de atasamente pot fi indicate si de pozitionarea in zodii “nefavorabile” si a celorlalte planete. Insa Marte, ca si guvernator al principiului actiunii si prin pozitionarea sa in astrogramele noastre, indica unde si cum se acumuleaza aceasta energie in surplus si cum se manifesta.

Marte in astrograma, in zodia si casa in care se afla, poate arata motivele principale, ascunse, care declanseaza agresivitatea si domeniul in care se manifesta cel mai puternic.

Descatusarea energiilor, eliberarea lor, se poate produce prin aspectele armonioase pe care Marte le-ar putea avea cu alte planete din astrograma. Pentru ca el este guvernatorul accidentelor de orice fel, repetarea unora dintre acestea poate indica, la nivel energetic si spiritual, unde anume exista aceasta acumulare de energie si care ii este sursa.
Aspectele tensionate ale lui Marte arata prin cine sau prin ce se creeaza pattern-urile declansatoare ale reactiilor si comportamentelor agresive. Pot veni de la un parinte (Saturn), o femeie (Venus si Luna), emotional (Luna), vise si sperante (Neptun), karmice (Pluto), de mentalitate si aspiratii (Mercur si Uranus).

Marte in Berbec sau in casa I: In aceasta pozitie, Marte acumuleaza agresivitate fata de propria persoana si fata de actiunile personale care nu sunt finalizate. O neacceptare a unei situatii si dorinta de a iesi din anonimat, il determina pe nativul cu acest aspect sa intreprinda actiuni necugetate si neasteptate. Va face ceea ce nu este permis si sau ceea ce nu s-a mai facut anterior din postura in care se afla. Orice presiune a societatii este interpretata ca o ofensa personala. Cu cat sunt mai multe aceste situatii, cu atat mai mare va fi agresivitatea indreptata impotriva propriei persoane. (Nativi cu Marte in Berbec sau in casa I: Angelina Jolie, Brad Pitt, Johnny Hallyday, Sandra Bullock, Lady Gaga).

Marte in Taur sau in casa a II-a: Agresivitatea creste atunci cand sunt afectate bunurile si resursele proprii, cand se incalca teritoriul personal. Orice actiune impotriva a ceea ce detine il va determina pe posesorul acestui aspect sa lupte pentru protectie. Nimic nu-l scoate mai tare din sarite ca o amenintare la confortul personal. Imaginea fermierului din filmele americane, care iese in poarta cu pusca armata la primul necunoscut care intra pe “proprietatea sa privata” este cea mai buna descriere pentru acest nativ. (Nativi cu Marte in Taur sau in casa a II-a: Madonna, Michael Jackson, Adolf Hitler, Tom Cruise, Johnny Depp, Leonardo di Caprio).

Marte in Gemeni sau in casa a III-a: Un nativ cu acest aspect dezvolta o agresivitate interioara atunci cand nu este ascultat sau cand ceea ce spune este luat in deradere. Daca e lasat singur o lunga perioada, fara posibilitatea de a conversa si fara o sursa de informatii, va dezvolta o forma de agresivitate interioara indreptata impotriva propriei gandiri. Se va desfiinta singur, neavand incredere in nimic din ceea ce stie sau a invatat. Orice tentativa la credibilitatea informatiilor sale poate declansa o forma de agresivitate verbala si, adeseori, un limbaj obscen. (Nativi cu Marte in Gemeni sau in casa a III-a: Arnold Schwarzenegger, Al Pacino, Uma Thurman, Hillary Clinton, Michelle Obama, Cameron Diaz).

Marte in Rac sau in casa a IV-a: Agresivitatea dezvoltata in aceasta pozitie a lui Marte are legatura cu incapacitatea de a iubi pe deplin si cu neincrederea in sentimentele proprii. O alta sursa posibila este cea in care ii sunt atacate siguranta familiei sau sentimentele. Agresivitatea este aici “innascuta”, “mostenita”. O reprimare a nemultumirilor inca din copilarie, poate duce la revolta impotriva parintilor. Instabilitatea emotionala si reactiile dure indreptate impotriva persoanelor apropiate sunt cele mai frecvente manifestari ale acestui tip de agresivitate. In Rac, mai mult ca in oricare zodie, Marte are reactii neprevazute, iar posesorul unui astfel de aspect se manifesta ca un butoi cu pulbere ce sta sa explodeze. (Nativi cu Marte in Rac sau in casa a IV-a: Halle Berry, Pablo Picasso, Penelope Cruz, Laura Pausini, Bill Gates, Jim Morrison, Amy Winehouse).

Marte in Leu sau in casa a V-a: Agresivitatea lui Marte in aceasta pozitie se dezvolta atunci cand ii este limitat spatiul de manifestare creativa, libertatea de a iubi sau de a nu avea copii. Incapacitatea de a-si permite luxul il frustreaza intr-atat incat devine violent si va obtine tot ceea ce isi doreste cu orice pret. Orice atentat la ceea ce iubeste il va transforma pe acest nativ intr-o fiara. Va minti, va insela, va distruge si nu se va uita in urma la victimile colaterale sau la dezastre. Dar va avea intotdeauna energia necesara pentru a face ceva nou si frumos si va proteja tot ce ii trezeste sentimente inaltatoare. (Nativi cu Marte in Leu sau in casa a V-a: George Clooney, Jodie Foster, Demi Moore, Beyonce, Brigitte Bardot, Hillary Clinton, Sharon Stone, Robert Redford, Pamela Anderson).

Marte in Fecioara sau in casa a VI-a: Scoate-i din ritm, impiedica-le activitatea, impiedica-i sa se sacrifice pentru altii, fa dezordine si incearca sa ii impiedici sa ia o aspirina la o banala durere de cap si nativii cu acest aspect iau foc. Agresivitatea interioara creste cand atasamentul fata de locul de munca, fata de colegi, fata de perfectiune si fata de sanatate este crescut. Aceasta pozitionare a lui Marte este, poate cea care aduce cele mai multe somatizari ale nemultumirilor interioare. Chiar daca se impune o schimbare, acea schimbare poate fi acceptata cu usurinta in interiorul cadrului deja creat, altfel va declansa o serie de probleme de sanatate si de conflicte cu noul mediu. (Nativi cu Marte in Fecioara sau in casa a VI-a: Barack Obama, Johnny Depp, Britney Spears, Lady Di, Tom Hanks, John Lennon, Sean Connery, Steven Spielberg).

Marte in Balanta sau in casa a VII-a: Atasamentul fata de casatorie, fata de parteneri si parteneriate, de relatii in general este principala sursa a agresivitatii. Incercarea de a avea un mariaj sau de salvare a celui in care nativul se afla este solicitanta si consuma energie. Orice actiune impotriva securitatii parteneriatelor pe care acest nativ le are declanseaza reactii violente. Chiar si atentatele la colectia personala de obiecte de arta poate fi o sursa de agresivitate, atasamentul fata de estetica si de frumos fiind la fel de mare ca si cel fata de partener. (Nativi cu Marte in Balanta sau in casa a VII-a: Nicole Kidman, Elvis Presley, Pamela Anderson, Bill Gates, Printul William, Katherine Middleton, Bill Clinton, Sigmund Freud, Nicolas Sarkozy, Adolf Hitler, Justin Timberlake).

Marte in Scorpion sau in casa a VIII-a: Atasamentele fata de sexualitate sunt cele mai puternice. Frustrarile nascute din neimplinirile si nesatisfacerea dorintelor senzuale poate duce la acumulari de agresivitate interioara, care pot da nastere la comportamente sado-masochiste in intimitate. Limitarea resurselor, dezmostenirile sau lipsa de sustinere materiala sau morala din partea celorlalti, pot deveni butane declansatoare pentru reactii violente. Dar energia lui Marte in aceasta pozitie este inepuizabila. Si cand crezi sau spui ca s-a incheiat o criza, de fapt chiar atunci incepe. Acest Marte are nevoie de provocari si de adrenalina, astfel incat sa nu cada prada impulsurilor distructive si autodistructive. (Nativi cu Marte in Scorpion sau in casa a VIII-a: Marilyn Manson, Leonardo di Caprio, Joaquin Phoenix, Jimi Hendrix, Steven Seagal, Jennifer Aniston, Alyssa Milano, Marilyn Monroe, Michael Jackson, Jodie Foster).

Marte in Sagetator sau in casa a IX-a: Agresivitatea lui Marte in aceasta pozitie este generata de atasamentele fata de capacitatile intelectuale, de spiritualitate sau religie, de mentori sau filosofii. Un nativ cu acest aspect in astrograma va suporta cu greu sa fie contrazis, sa ii fie luate in deradere credintele spirituale sau cunoasterea pe care o detine. Un afront adus diplomelor si anilor petrecuti in studiu il transforma intr-un infatuat agresiv. De asemeni, atacurile la religia proprie sau la credintele proprii, il transforma intr-un sustinator fanatic. O transformare a mentalitatii se poate face treptat si prin asocieri. Cea mai buna eliberare este aceea de asumare a mentoratului. (Nativi cu Marte in Sagetator sau in casa a IX-a: Jack Nicholson, Joan Baez, Edward Norton, Avril Lavigne, John Travolta, Carl Gustav Jung, Angelina Jolie, Madonna, Kate Winslet, Printul William, Printul Albert de Monaco).

Marte in Capricorn sau in casa a X-a: Atasamentul fata de cariera si fata de statutul social reprezinta principala sursa de agresivitate. Orice atac la adresa legitimitatii unei pozitii sau a unei functii il poate transforma pe nativul cu aceasta pozitionare a lui Marte, intr-un dictator sau tiran. Energia este canalizata spre construirea unui statut social stabil. In consecinta, orice denigrare a imaginii publice il va intarata si il va determina sa lupte. Chiar daca va pierde, se va ambitiona sa castige mai mult si deseori va ajunge mai sus decat locul din care a “cazut”. (Nativi cu Marte in Capricorn sau in casa a X-a: Shakira, Sharon Stone, Catherine Zeta-Jones, Albert Einstein, Orlando Bloom, Lady Gaga, Juliette Binoche, Dominique Strauss Kahn, Michelle Pfeiffer).

Marte in Varsator sau in casa a XI-a: Gasirea si urmarea unei cauze nobile este motorul pe care energia lui Marte in aceasta pozitie il pune in miscare. Lipsa acestora, precum si izolarea de mase este ceea ce duce la frustrare, creand atasamente. Privarea de onorurile publice, de dragostea multimilor, de idealuri sau de idei revolutionare duc la agresivitate indreptata impotriva celorlalti si care se “intoarce” impotriva nativului ca un bumerang. Atasamentul acesta este cu atat mai periculos cu cat vizeaza grupurile mari de oameni, umanitatea in general. Surplusul de energie din aceasta directie duce la nasterea unor lupte sau miscari de tipul celor ecologiste sau umanitare; sta la baza revolutiilor de orice tip. (Nativi cu Marte in Varsator sau in casa a XI-a: Michelle Obama, Carla Bruni Sarkozy, Cary Grant, Charles du Gaulle, Christina Aguillera, Al Pacino, Keanu Reeves, Robbie Williams).

Marte in Pesti sau in casa a XII-a: Este, poate, una dintre cele mai interesante pozitionari ale lui Marte pentru ca poate crea doua tipuri de atasament: unul fata de spiritualitate si de idealuri nobile si unul fata de timp. Energia martiana intr-o astfel de pozitie este canalizata in sens pozitiv in actiuni care ii au ca centru pe ceilalti, dezvolta capacitatea de sacrificiu si de empatie. Lipsa ocaziilor de a se manifesta sta la baza luptelor interne cu propria persoana, cu umanitatea si cu Dumnezeu. Cea mai puternica si dura reactie este impotriva Divinitatii, a imaginii deformate despre un Dumnezeu rau si sangeros. Marte in aceasta pozitie, nemanifestat optim, creeaza dependente de droguri, de izolare si iluzia ca lumea este dusmanoasa sau ca in spatele oricaror actiuni se afla tradatori, comploturi. (Nativi cu Marte in Pesti sau in casa a XII-a: Bono, Michelle Pfeiffer, Elizabeth Taylor, Heath Ledger, Bob Dylan, Britney Spears, Che Guevara, Dave Gahan, Jude Law).

Comments are closed.