Despre cei cu Ascendentul in Pesti

Autor: Adina Binder

Ascendent Pesti

Ascendent Pesti

La cei nascuti cu ascendentul in Pesti, sentimentul de compasiune si empatie cu toate celelalte fiinte este mai puternic decat la oricare alta zodie aflata la Ascendent. Ei sunt cumva ancorati in imaginatie si niciunde in mod exact, ca si cum nu pot fi cu totul prezenti. Sunt alunecosi si nu se pot fixa sau identifica cu ceva. Sunt intr-o permanenta cautare  a ceva, probabil fericirea deplina, si din acest motiv nu reusesc sa fie complet fericiti. Nici nu ar avea cum, atata timp cat stiu ca exista oameni care mor de foame sau atatia nefericiti pe care firea lor nu ii poate lasa in ignoranta…

Copiii nascuti cu Ascendentul in Pesti sunt foarte sensibili, tandri, iubitori, milosi, plini de intelegere pentru orice fiinta aflata in suferinta. Ei resimt si citesc sentimentele celorlalti ca pe o carte vesnic deschisa. Daca parintii sunt suparati, ei preiau imediat starea si sufera alaturi de ei, incercand sa ii consoleze sau, dimpotriva, sufera in singuratate si in liniste, incercand sa nu ii deranjeze. De aceea, parintii acestor copii ar trebui sa se abtina pe cat posibil sa isi exteriorizeze emotiile, pentru a nu le transmite automat micutilor, care vor fi, evident, mult mai afectati.

Pubertatea poate fi o perioada destul de dificila, deoarece nativii cu Ascendentul in Pesti incearca cu orice pret sa primeasca recunostinta si iubire, dar plutirea in lumea viselor ii risipeste si ii abate de la scopurile propuse. Norocosi sunt cei care au o familie toleranta si in care lucrurile se pot discuta cu lejeritate, fara a se pretinde nimic in mod categoric.

Cei amprentati de acest simbol, ca si Gemenii, au un caracter dual, dupa cum si denumirea lor este la plural. O parte din ei, cea spirituala, accentueaza sentimentul de compasiune si empatie, iar cealalta parte incearca sa ii mentina pe cei cu Ascendentul in Pesti cu picioarele pe pamant. A trai in lumea materiala este o lupta interioara pentru cei cu Ascendentul in Pesti si de-abia in a doua parte a vietii, atunci cand invata sa renunte la aceasta lupta si se abandoneaza in bratele destinului, incep sa se simta multumiti si plutesc linistiti dusi de valurile vietii.

Cum iubesc cei cu ascendentul in Pesti? Acesta este un mare mister. Sacrificiul este cea mai importanta dovada a dragostei lor si nu se dau in laturi sa se sacrifice in orice fel pentru fiinta iubita, de multe ori chiar si numai de dragul de a se sacrifica, fara ca partenerul sa-i ceara sau sa-i dea de inteles ca isi doreste acest lucru. Interesant este insa ca ei nu pot intelege cum de partenerul nu apreciaza tot ce fac ei si de ce nu poate raspunde in acelasi fel. Astfel, in lumea materiala, reala, acestia se simt in permanenta nesatisfacuti, dar in lumea viselor ei iubesc in continuare, din ce in ce mai mult, fara limite. Acest mod de a simti iubirea ii conduce de cele mai multe ori pe cei nascuti cu Ascendentul in Pesti la a schimba destul de des partenerul sau la avea mai multi parteneri in acelasi timp. Si cu toate acestea, cheia fericirii lor este la ei, in interiorul lor si in legatura cu intreg universul de care se simt legati. Dupa toate escapadele amoroase, cei nascuti cu Ascendentul in Pesti, vor constata totusi ca starea cea mai inalta a trairii lor o ating mai ales in singuratate, dar nu in sensul de a fi parasiti de ceilalti ci in sensul de a fi singuri in meditatie, visare, etc., deci conectati la intreaga lume.