Neptun sau Iubirea Divina

Autor: Antonia Panaitiu

Iubirea divina

"Iubire si recunostinta" - cristale de apa (Masaru Emoto)

„Si duhul lui Dumezeu se misca pe deasupra apelor” si Dumnezeu a zis: „Sa fie lumina!” Si a fost lumina! Astfel se facu ca, din eterul „primordial” (apele initiale ale existentei),  gandul suprem, Tatal ceresc – Dumnezeu a creat lumina, manifestandu-se pe Sine,  Lumina – Iubire, in cea mai pura exprimare care s-a revarsat in lume si pentru lume, dand nastere universurilor, galaxiilor, constelatiilor, planetelor si tuturor fiintelor vii.

Vedem astfel cum Neptun, stapanul apelor, dar al apelor eterice, al acestui element primordial din care se pare ca au fiintat celelelate patru elemente (focul, aerul, apa si pamintul) este izvor, gand si existenta fara de inceput si in veci roditor, caci el este Iubirea eterna, Iubirea de esenta dumnezeiasca, divina!

De ce o numim „iubire neconditionata” ? Pentru ca ea este insasi existenta, insasi cauza tuturor lucrurilor, fara a conditiona nimic si pe nimieni cu nimic si fara a cere ceva in schimb, ea doar se arata ca exista si se simte, se vede, se traieste in fiecara clipa a vietii, este insasi viata, este deci iubirea cauza si efect in acelasi timp, este ceea ca a fiintat lumea si este ceea ce ne-a daruit Tatal ceresc pur si simplu, toate si toti (noi insine) fiind exact manifestarea acestei iubiri datatoare de viata vesnica !

De aceea, un aspect al existentei, al vietii, care este o perfectiune creata sau un gand, o manifestare sau o idee perfecta devine „un ideal”, ceva ce se vrea atins, repetat, admirat, dorit de a fi egalat sau de urmat. Omul, de-a lungul existentei sale si concomitent cu intentia de perfectionare evolutiva, spirituala a tins mereu spre absolut, spre o devenire cat mai speciala si concreta a sa, dorind sa-si formeze propriul „ideal”.

Neptun este, astfel, „idealul” in iubire!
Neptun este, sau mai bine spus, reprezinta acel ideal de fericire al omului, la care ravneste neostoit, la care viseza si pentru care sufera, pentru care razbate viata si lumea, pentru a-l gasi si cuceri.

Locul lui Neptun in harta natala ne dezvaluie, dupa parerea mea, domeniul in care entitatea respectiva simte ca se apropie cel mai mult de indumnezeire, de esenta sa divina, de iubirea adevarata, pura si neconditionata, prin care se poate mantui, eibera de toate apasarile purtarii pe umeri a greutatilor inevitabile pe care lectiile de viata (karma sa) le impun.

Este locul in care sufletul sau isi „dezveleste ” parca sperantele si idealurile cele mai intime, mai sectrete dar si cele mai pure si adevarate pe care le nutreste si pe care poate ca nici chiar el nu le-a constientizat in totalitate.

Acest loc al lui Neptun in harta natala ne spune ce anume idealizeaza persoana, ce pune mai presus de toate celelelte aspecte ale vietii, ce conteaza cel mai mult pentru spiritul si sufletul sau dintre toate aspectele vietii, ceea ce isi doreste cel mai mult si mai adevarat pentru esenta sa de fiinta divina, ceea ce ii creaza satisfactia cea mai profunda si reala si il implineste astfel, atat spiritual cat si sufleteste.  Putem spune ca pozitia lui Neptun indica locul, domeniul si ceea ce il poate face fericit cu adevarat, ceea ce pentru el constituie o binecuvantare si un „dar divin”.

De aceea, si asteptarile legate de acest taram, de acest domeniu sau sector de viata vor fi la randul lor si cele mai dezamagitoare, mai dezarmante, mai vulnerabile si mai dureroase, pentru ca odata esecul si dezamagirea produse, caderea din inaltimea cereasca visata devine mult mai cumplita.

Locul lui Neptun pe harta il consider cel mai „periculos” ca posibil loc al celei mai mari suferinte sufletesti, fiindca durerea cea mai mare o traim atunci cand fericirea la care am nazuit si am sperat si am visat din strafundurile fiintei, ale sufletului nostru, este dezisa de realitatea care ne aduce dezamagirea totala, brutala, cand toate se naruiesc sub imperiul descoperirii faptului ca nimic nu este cum ti-ai imaginat, cum ai visat, cum ai dorit, cum ai sperat.

Si atunci se naste intrebarea firesca: De ce? De ce s-a intamplat asa? De ce am visat la asta? De ce mi-am imaginat asta si am sperat sa fie asa? Si de ce toate se naruiesc? Si de ce toate sunt inselatoare?

Pentru ca inca nu s-au invatat, nu s-au constientizat si insusit toate acele lucruri care se cereau intelese din propriile erori de gandire, de tariri si de emotii, inca nu s-au parcurs toate etapele experientelor necesare implinirii mult visate si, dupa cum se stie, in functie de cat dai, tot atat primesti.

Si exista oameni care poate se intreaba: Am eu dreptul sa visez? Am eu dreptul sau este bine sa incerc sa-mi realizez visurile, chiar imaginare? Pot eu sa vreu sa fiu fericit, la modul adevarat? Am eu dreptul sa visez la iubirea ideala, perfecta, ca din poveste ?

Da Omule, ai dreptul, ai dreptul la orice gandesti si doresti si simti, la tot ce fiinta ta tanjeste si aspira, pentru ca poti orice, si iti poti realiza visele, dar cu conditia sa fii constient de ceea ce inseamna asta, de faptul ca totul se obtine foarte greu si cu efortul contientizarii tale asupra tuturor aspectelor din viata ta care au sensul si scopul de a te dirija si corecta pe drumul pe care ai pornit de mult si pe care doresti acum sa-l mai desavarsesti cu inca  un pas.

Dar pentru asta trecem prin multiplele experiente de viata de care avem nevoie ca sa intelegem ceea ce trebuie, „sa ne scolim „, pentru ca mai apoi sa aplicam cand intr-adevar vom avea nevoie.

In ceea ce priveste dragostea, acest sublim sentiment esential pentru noi ca fiinte, nu se poate sa nu constientizam faptul ca fiecare legatura de prietenie sau amoroasa, fie  ea logodna, casatorie sau orice fel de alta relatie de iubire, nu face altceva decat sa ne „formeze” si sa ne „caleasca”, pentru a invata in final ce inseamna sa iubim si ce este de fapt iubirea!  Sa multumim fiecarei experiente de iubire si fiecarei relatii din viata noastra ca a contribuit prin trairea ei la desavarsirea sau incercarea de desavarsire pe acest drum.

Iar cind am trecut prin toate probele obligatorii si necesare pentru a urca spre punctul maxim al experientelor personale evolutive, apare abia atunci si poate nemaiasteptata, iubirea prin care ajungem in sfarsit sa ne transformam si sa intelegem esenta lucrurilor. Si realizam ca am ajuns sa exprimam si sa traim acea „transfigurare” in iubire !

Abia atunci putem iubi intr-adevar „neconditionat”, putem iubi omul din fata noastra, partenera sau partenerul absolut asa cum este, cu toate frumusetile lui, dar si cu toate lipsurile, lucrurile pe care le mai are de experimentat si de transformat, acum poti iubi simplu pentru ca asa te simti fericit, daruind, si pentru ca doar dariund celuilalt dragostea ta acum poti iubi in sfarsit exact ceea ce este pretios, sufletul si esenta sa eterna, farama sa de Dumnezeu.

Aceasta este esenta neptuniana, aceasta este transfigurarea prin iubire si aceasta este iubirea indumnezeita! Aceasta este si iubirea sacrificiu, pentru ca atunci cind iubesti asa, neconditionat, cu inima curata si cu sufletul cinstit si pur, stii sa „sacrifici”, sa renunti de buna voie la toate orgoliile, la toate pretentiile si cerintele, la orice prejudecata sau conditionare si nu doresti decat sa dai iubire, pur si simplu, pentru ca celalalt sa fie fericit.

Si atunci simti ca inima ta a inceput si ea „sa cante” de fericire.

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Detalii

Cookie-urile ne ajuta sa ne furnizam serviciile. Prin utilizarea serviciilor noastre si navigarea prin acest site va exprimati acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Close