Astrologia si fizica moderna

INTEGRAREA STIINTELOR SACRE SI SECULARE
de dr.fiz.William Keepin

Traducere de Mihaela Dicu
Calde multumiri autorului, dr. fiz. Will Keepin, si revistei „Mountain Astrologer”, pentru amabilitatea de a-mi fi permis publicarea acestui material in limba romana.

De existenta lui Will Keepin am aflat intamplator, dintr-un documentar Discovery despre astrologie (Journal of the Unknown – Astrology). Interventia lui, desi scurta, m-a frapat, fiindca mi-a oferit o noua perspectiva asupra lucrurilor. De fapt, nu complet noua, dar mult mai clara si mai argumentata decat ceea ce intalnisem pana atunci. Asa ca i-am notat numele si apoi am cautat pe Internet informatii despre el. Astfel am ajuns la materialul de fata, pe care il consider de o importanta primordiala pentru iubitorii de astrologie care vor realmente sa inteleaga cum anume functioneaza aceasta. Il consider drept un fel lectura obligatorie, daca doriti. De fapt acesta este motivul pentru care m-am implicat intr-o traducere atat de ampla si in demersurile necesare pentru a obtine acordurile de publicare – m-am simtit intrucatva datoare sa prezint cele de mai jos si astrologilor romani.

Materialul este transcrierea unei conferinte pe care Will Keepin a tinut-o la Isis Institute in anul 1995, la invitatia respectatului astrolog Rob Hand. Transcrierea a fost pentru prima data publicata in prestigioasa revista Mountain Astrologer, in numarul 8/1995.

Cat priveste stilul textului, trebuie tinut cont de faptul ca este vorba de o conferinta, asadar avem de-a face cu un limbaj vorbit, nu scris: cu repetitii, cu fraze eliptice, etc. Acolo unde mi s-a parut ca e necesara o completare pentru o mai buna intelegere, am pus cuvantul „lipsa” intre paranteze drepte. Tot intre paranteze drepte am plasat si cateva scurte note.

Prezentare de Rob Hand

Primul nostru vorbitor din aceasta dimineata este Will Keepin, cu care am mai avut placerea sa stau de vorba acum cativa ani, la Astrolabe, timp de vreo… cat sa fi fost? – cred ca o zi intreaga, sau chiar o zi si jumatate. A fost una dintre cele mai impresionante conversatii pe care le-am avut vreodata cu cineva. In esenta, a fost vorba despre o convertire.

Will este doctor in fizica si a avut un numar de contributii importante la studiul fizicii moderne. Cu alte cuvinte, nu este un fizician care s-a hotarat sa se indrepte catre metafizica fiindca nu a reusit in fizica. Ci este un doctor in fizica, care, reusind in fizica, a hotarat ca este necesar sa se indrepte catre metafizica, si care acum este implicat in activitati privind relatiile dintre problemele de mediu si spiritualitate. Nu este tocmai ceea ce se preda in facultatile de fizica din zilele noastre, desi fizica moderna a devenit suficient de ciudata pentru a ajunge sa aiba o serie de realizari in aceasta directie. Will se numara printre primii dintr-o serie de oameni [de stiinta] care au trecut granita si ni s-au alaturat noua, ciudatii de la periferia civilizatiei moderne.

William Keepin:

Ei bine, iti multumesc, Rob, pentru prezentarea calduroasa. Este minunat sa fii prezentat ca un convertit. De fapt, pana acum mai bine de sase ani, ultimul lucru la care m-as fi gandit era ca am sa ajung vreodata sa vorbesc despre astrologie sau la vreo conferinta astrologica.

Am fost educat ca cercetator in fizica matematica. Si, cu toate ca eram deschis catre anumite lucruri, cum ar fi expansiunea constiintei si conceptele budiste nirvana si shunyata, consideram ca astrologia e ultimul lucru care i-ar mai lipsi unui om de stiinta serios. Iar asta e o chestiune foarte ciudata, fiindca acum simt ca exact in domeniul astrologiei ar putea sa existe una dintre cele mai mari deschideri ale stiintei in urmatoarele decenii – sau secole, in functie de rezistenta care va fi intampinata. Ceea ce vreau eu sa fac astazi este sa subliniez notificarea acestei posibilitati.

Permiteti-mi sa va spun cate ceva despre pregatirea mea in astrologie, care, de altfel, este destul de limitata. Am avut marele noroc sa studiez cu Stan Grof* circa trei ani, iar in acea perioada a venit si Rick Tarnas, care a tinut o serie de prezentari astrologice pe parcursul unei saptamani. Ulterior, am inceput sa studiez propria-mi harta, uitandu-ma in special la aspecte si tranzite, iar mai apoi hartile celor din familie. Ca sa scurtez povestea, am fost indrumat cu multa grija si intelepciune de Rick. Si ii sunt foarte recunoscator pentru asta, fiindca adevarata mea deschidere catre astrologie a venit prin Rick Tarnas.

Momentul-cheie, momentul initial al transformarii mele, a sosit pe cand ma uitam la harta unei membre a familiei care-mi era foarte apropiata. Cu mai multi ani in urma, suferise de un episod psihotic, care a fost diagnosticat drept schizofrenie, si pentru o perioada a tot fost internata prin diverse spitale de boli mentale. In cele din urma, a reusit sa depaseasca situatia. In harta natala avea o conjunctie Marte-Uranus in careu cu Neptun, iar Neptun era in trigon cu o conjunctie Mercur-Venus. La vremea cand a avut problemele respective, Pluto in tranzit se afla in conjunctie cu Neptun natal, si activa, in fond, aspectul disonant din natal, careul dintre Marte-Uranus si Neptun. Apoi, in noiembrie 1982, exact in luna in care a avut caderea si a fost internata, Saturn a venit si el langa Pluto. Deci a avut de-a face cu o conjunctie Saturn-Pluto in tranzit peste Neptun natal, in mod clar genul de tranzit cu care poti avea de-a face doar o data in viata – iar ea a avut, cu siguranta, o experienta de tipul „o data in viata”. Pentru mine a fost o foarte profunda deschidere, si m-a determinat sa-mi incep cu adevarat cercetarile in astrologie, cercetari care continua si astazi.

Ca atare, doresc sa va spun ca e o mare onoare si un mare privilegiu faptul ca ma aflu aici. Trebuie, totusi, sa va mai istorisesc o povestioara. Atunci cand m-am dus sa ma intalnesc cu Rob Hand, m-am dus impreuna cu Rick. Si pentru mine, la fel ca pentru Rob, discutia aceea a fost una dintre cele mai fascinante discutii pe care le-am avut vreodata. Am dezbatut o arie larga de subiecte, iar dupa aceea Rick si cu mine am plecat la o conferinta. Nu cred ca i-am povestit vreodata lui Rick, dar in timp ce zburam cu avionul inapoi catre casa, spre San Francisco, in timp ce stateam de vorba cu Rick, am realizat brusc profunzimea (cel putin pana la un anume nivel), a ceea ce insemnau toate acestea. Am avut senzatia foarte clara ca jumatatea din spate a capului meu s-a deschis si s-a dat la o parte. Si m-am simtit intr-o comunicare, sau intr-o comuniune, foarte directa cu cosmosul din spatele capului meu – a fost o senzatie fizica aproape palpabila. In momentul respectiv n-am gandit decat „Poftim, ce chestie interesanta!”, dar acum, privind in urma, imi dau seama ca a fost un moment foarte important.

Ceea ce am sa va ofer astazi este mai mult o meditatie decat o prezentare. As dori sa va impartasesc unele dintre ideile, cercetarile si contemplarile mele din ultimii 6 ani, ani in care m-am razboit cu intrebarea „Cum ar putea fi posibil ca astrologia sa fie valida?” Pare atat de in contradictie cu ceea ce ne spune stiinta ortodoxa… Inca de la inceput as vrea sa subliniez faptul ca stiinta curenta nu are dovezi credibile impotriva astrologiei. Cele doua argumente aduse de obicei de stiinta sunt cum ca nu exista probe in ce priveste astrologia si ca nu exista nici un mecanism care sa o poata explica.

„Lipsa de probe” este complet falsa, in primul rand datorita lucrarilor lui Michel Gauquelin. Sunt sigur ca sunteti familiarizati cu cercetarile statistice ale lui Gauquelin. Nu insist asupra lor azi, fiindca doresc mult sa abordez intelesuri teoretice si mai adanci. Asa importanta si valida cum e aceasta munca, este bazata pe statistici. Si cred ca unul dintre lucrurile la care vom asista in urmatoarea decada va fi acela ca statistica insasi va fi serios pusa sub semnul intrebarii ca epistemologie stiintifica. In orice caz, [ceea ce trebuie retinut este ca] exista probe stiintifice pentru astrologie.

Al doilea punct, privind problema „lipsei de mecanism” se sprijina pe argumente nefondate privind clasa de magnitudine, de genul: „in momentul nasterii, efectul gravitational al medicului asupra copilului era mai mare decat efectul gravitational al lui Pluto. Prin urmare, daca doctorul n-are nimic de-a face cu psihicul copilului, cum ar putea sa aiba Pluto?” Intr-un sens ingust, argumentul este valid; dar tot ce demonstreaza el este ca astrologia nu lucreaza pe principiul gravitatiei. Se pot aduce argumente asemanatoare privind interactiunile electromagnetice, ba chiar interactiunile nucleare. Se va ajunge la aceeasi concluzie. Este valid fiindca functioneaza, dar nu ajunge sa atinga adevarata natura a fenomenului. Si nu impiedica explicatiile alternative.

Astrologia nu contrazice in nici un caz vreunul dintre principiile stiintifice cunoscute de noi. Este in dezacord cu extrapolarile lor nejustificate, cu acea imagine asupra lumii despre care se presupune ca a fost probata de catre stiinta curenta ortodoxa, dar care in fapt se bazeaza doar pe un set de supozitii privind natura realitatii. Astrologia este in dezacord cu aceste supozitii, dar nu cu toate principiile stabilite.

In 1975 a avut loc acea faimoasa declaratie astronomica impotriva astrologiei pe care au semnat-o 186 de oameni de stiinta. Cei care au semnat-o, in general, fie nu stiau nimic, fie stiau foarte putin despre astrologie. Dar a fost interesant sa aud unele povesti in legatura cu cei care nu au semnat-o, precum Freeman Dyson, de la Institutul de Studii Avansate din Princeton, care a refuzat sa semneze fiindca nu stia despre ce e vorba. Si Carl Sagan, pe care cu totii il stim ca un foarte bun cunoscator al miliardelor de stele din cosmos, cred ca si el a refuzat sa semneze. Nu sunt chiar sigur de asta, dar el a facut urmatoarea afirmatie in legatura cu astrologia. Afirmatie care suna ca o concediere simpatica a intregii probleme cum ca astrologia n-ar fi valida din cauza ca noi nu intelegem felul in care lucreaza. Sagan zice: „Faptul ca noi credem ca nu exista un mecanism pentru astrologie este relevant, dar neconvingator. Nu se cunostea, de exemplu, nici un mecanism pentru deriva continentelor atunci cand ideea a fost propusa de Wegener. Cu toate astea, vedem ca Wegener a avut dreptate si ca cei care au obiectat invocand lipsa unui mecanism s-au inselat”. In fond, am putea sa-i atribuim lui Sagan recunoasterea faptului ca astrologia nu poate sa fie trimisa la plimbare doar pentru ca nu este inteles modul cum functioneaza.

Poate ca ati auzit de unele dintre lucrarile lui Percy Seymour**, care a scris cateva carti despre stiinta si astrologie, precum „Bazele stiintifice ale astrologiei” („The Scientific Basis of Astrology”). Nu sunt familiarizat pe deplin cu lucrarile sale, dar am citit ceva din ele. Esenta a ceea ce propune el este ca astrologia ar lucra prin intermediul unui fel de interactiuni ale campului magnetic. Eu va ofer aici o abordare cu totul diferita. In viziunea mea, astrologia este de fapt cu mult mai profunda decat oricare alt proces care are loc in lumea fizica. Implica ceva ce se afla dincolo de lumea fizica, ceva pentru care adunam acum din ce in ce mai multe dovezi prin intermediul noilor dezvoltari din stiinta moderna. Despre asta vreau de fapt sa va vorbesc astazi.

Dezvoltarile la care ma refeream sunt date de lucrarile teoretice ale lui David Bohm, si de campurile emergente ale dinamicii nonliniare, si de teoria haosului, si, in mod particular, de geometria fractala. Am sa va dau imediat un exemplu.

As vrea sa incep insa cu opera lui David Bohm in fizica teoretica. David Bohm s-a nascut in 1917 [pe 20 decembrie 1917, la Wilkes-Barre, Passadena, nota tr.]. A fost un tanar fizician stralucit, care a studiat la Berkeley cu Oppenheimer***. Apoi a plecat la Princeton si a devenit coleg cu Albert Einstein. De fapt, el si Einstein au avut frecvente discutii cu privite la teoria cuantica. David Bohm a scris o carte despre teoria cuantica, publicata in 1951, despre care Einstein a spus ca este cea mai clara expunere a teoriei cuantice pe care a vazut-o vreodata. Cei doi au devenit foarte apropiati, dar apoi lucrurile au evoluat intr-un mod destul de curios. Bohm a fost chemat sa depuna marturie impotriva lui Oppenheimer in era lui McCarthy, dar a refuzat sa o faca. Si, cu toate ca Oppenheimer a fost achitat, Bohm si-a pierdut slujba de la Princeton si a trebuit sa paraseasca tara. Astfel, s-a terminat efectiv asocierea lui cu Einstein. Bohm s-a dus in Brazilia, apoi in Israel, si a sfarsit prin a se stabili la Universitatea din Londra, unde si-a conceput cea mai mare parte din lucrari. Contributia lui esentiala in domeniul fizicii, si in cel al stiintei in general, nu este nici pe departe recunoscuta indeajuns, si v-as atrage atentia ca [Bohm] ofera o intelegere complet noua a ceea ce inseamna stiinta si a ceea ce este stiinta. Am sa enumar pe scurt contributiile sale.

Dar mai intai, un comentariu cu privire la felul in care lucra Bohm. Cauta cu pasiune arzatoare intelesurile adanci ale naturii realitatii si existentei, iar asta l-a atras pana dincolo de granitele fizicii. Asa cum poate ca unii dintre voi stiu deja, a dus o corespondenta de 20 de ani cu misticul si inteleptul indian Krishnamurti. A avut dialoguri extinse si cu alti lideri spirituali, inclusiv cu Dalai Lama. Si a sfarsit prin a dezvolta o intelegere teoretica a fizicii moderne care de fapt se leaga logic cu invataturile spirituale care ne-au parvenit din cele mai vechi timpuri. Si, asta, intr-un mod destul de bogat si de complex. Astazi voi sublinia doar cateva dintre ideile pe care este bazata gandirea sa.

Conform lui Bohm, natura fundamentala a realitatii este ceea ce el numeste holomiscare – „holo”, adica asemanator holo-grafiei, si „miscare”, adica dinamism si proces. Ca sa folosim propriile sale cuvinte, universul real este „un singur intreg indivizibil, aflat intr-o miscare de curgere”. Asadar, toate lucrurile sunt interconectate si totul se afla intr-un flux dinamic. Acum, in acest termen holo-miscare, holo se refera la structura holografica, ceea ce inseamna ca fiecare particica a acestui curent curgator contine intregul curent. O sa luam cateva exemple ca sa vedem ce inseamna asta. Iar acea parte a termenului „holomiscare” care se refera la miscare vrea sa insemne ca intregul curent este intr-un continuu proces de schimbare. Bohm a dezvoltat aceasta idee extrasa din reinterpretarea personala a fizicii cuantice.

Probabil ca unii dintre dumneavoastra au citit ceva din faimoasele opere ale lui Fritjof Capra si Gary Zukav, ori despre acea minunata si larga deschidere petrecuta la sfarsitul anilor 1970 si inceputul anilor 1980, care priveste in esenta implicatiile mistice in fizica moderna. Ceea ce a facut Bohm, dupa mine, este cel putin la fel de important, dar nu a fost recunoscut ca atare. El a inceput cu ecuatia Schrodinger, care este ecuatia centrala a teoriei cuantice, si a impartit-o matematic in 2 parti. Prima parte era in fond o recapitulare a fizicii newtoniene clasice, iar cea de-a doua ducea la un camp informational de natura ondulatorie.

Ecuatia Schrodinger este ecuatia care descrie miscarea unui electron si ofera informatii referitoare la probleme precum „Cum se comporta un electron?” si „Care este natura electronului?”. Bohm a postulat ca electronul se comporta exact ca o particula clasica obisnuita, contrar intregii teorii a dualitatii unda-particula a lui Niels Bohr si a scolii de interpretare de la Copenhaga. Bohm spunea ca electronul trebuie sa se comporte ca o particula, dar una avand acces la informatiile privind restul universului. Asa cum puteti sa va imaginati, fizicienilor le-a trebuit foarte mult timp ca sa accepte acest punct de vedere, cum ca electronul actioneaza esentialmente avand un fel de perceptie a restului universului. Aceasta perceptie [cunoastere, constientizare] apare in cel de-al doilea termen, pe care Bohm l-a numit potential cuantic si care este un camp informational ondulatoriu care-i da electronului posibilitatea de a avea acces la informatiile cu privire la restul universului fizic. Bohm a fost in stare sa demonstreze ca influenta acestui potential cuantic depinde numai de forma undei, nu si de magnitudinea ei. Si din cauza ca nu depinde de magnitudine, este independenta de distanta in spatiu. Asadar, orice punct din spatiu are o contributie la „constientizarea” electronului. Ca sa intelegeti mai bine, esenta este aceea ca electronul este un fel de particula ghidata. De fapt, Bohm face analogia cu un avion 747 care zboara peste ocean. Acesta este ghidat prin unde radio. Undele radio in sine nu au energia necesara pentru a face avionul sa se intoarca si sa-si modifice traiectoria, dar furnizeaza informatii la care avionul raspunde ajustandu-si drumul in functie de datele transmise prin aceste unde radio. Deci, aceste unde radio in sine contin mult mai putina energie decat avionul, in sens fizic. Dar informatia pe care o contin ii ingaduie avionului sa-si ghideze si sa-si directioneze propria energie. In esenta, este cam acelasi inteles pe care Bohm il da electronului.

Mai apoi, Bohm sustine ca holomiscarea pe care am mentionat-o e alcatuita din doua parti… o ordine explicata si o ordine implicata. Am sa incerc sa clarific diferenta [dintre cele doua] cu un exemplu pe care-l folosea Bohm insusi. Imaginati-va un recipient umplut cu un fluid dens si transparent, ca glicerina, un fluid cu o vascozitate ridicata. In centrul recipientului se afla o vergea cilindrica echipata cu un maner, astfel incat vergeaua sa poata fi rotita. Adaugati o picatura de cerneala in glicerina, si veti vedea ca picatura ramane pur si simplu acolo unde ati pus-o. Dar atunci cand rotiti cilindrul interior, acesta trage de picatura de cerneala si o alungeste. Daca veti continua sa il rotiti, cerneala se va desface in linii din ce in ce mai alungite, mai subtiri si mai estompate. Eventual, daca continuati sa faceti asta, cerneala va disparea complet. Nu o mai puteti vedea. In acest punct, este foarte tentant sa conchideti ca ordinea prezenta initial in picatura de cerneala a fost redusa la o stare complet aleatorie si haotica, prin amestecarea cernelii in glicerina. Atat de mult, incat cerneala nici nu mai poate fi vazuta. Totusi, daca veti roti din nou cilindrul, dar in sens invers, veti constata ca acele linii subtiri si alungite de cerneala reincep sa apara. Si daca continuati sa rotiti invers, ele vor continua sa devina din ce in ce mai ingrosate si mai clar definite, si, eventual, [picatura de cerneala] se va reconstitui complet. Asta este o metafora mecanica pentru ceea ce spune Bohm. El ne spune ca in tot ceea ce ne apare ca fiind aleator poate fi prezenta o ordine ascunsa. Acesta este un concept foarte important al lui Bohm, asa incat as vrea sa-l repet. Referitor la exemplul dat si referitor la realitatea inconjuratoare, in general, tot ceea ce pare a fi aleator poate, de fapt, sa contina o ordine ascunsa. Si, daca nu ai o retea epistemologica suficient de fina sau suficient de extinsa, se poate sa „ratezi” aceasta ordine ascunsa.

Bohm numea aceasta ordine ordine implicata deoarece, desi cerneala poate fi disipata pana ajunge sa fie invizibila, intr-un fel sau altul, ordinea ei s-a pastrat. Sau, as spune mai degraba ca a fost transformata intr-o alta forma, dar nu a fost distrusa. Si ca poate ajunge sa fie implicata in ceea ce Bohm numeste ordine explicata, stare in care ordinea a fost facuta vizibila si manifesta. Acea [stare] in care picatura de cerneala reapare. Cand picatura de cerneala dispare, Bohm spune ca ordinea sa este continuta in glicerina. Cand picatura de cerneala reapare, ordinea sa e readusa inapoi, in ordinea explicata. Voi tot folosi acesti termeni, asa ca doresc sa va fie familiari. Relatia de ansamblu dintre ordinea explicata si cea implicata este una destul de complexa si va voi spune imediat cateva lucruri despre ea. Daca va dati silinta sa asimilati mental toate astea, o cale foarte simpla de intelegere ar fi aceea ca ordinea explicata reprezinta taramul manifest; este universul real spatio-temporal in care traim. Apoi, ordinea implicata este taramul nevazut, sau nemanifest. Ar fi tentant, poate, sa privim ordinea explicata ca pe o realitatea prima, iar ordinea implicata ca pe o subtila realitate secundara. Pentru Bohm, situatia se prezinta exact invers: realitatea primara fundamentala este ordinea implicata, iar ordinea explicata nu este decat un ansamblu de valurele de la suprafata ordinii implicate. Asadar, ceea ce putem vedea, si simti, si atinge, sunt numai valurile de la suprafata realitatii, care realitate este oceanul vast al ordinii implicate.

Alt mod in care am putea gandi toate astea, este in termenii batranului si bunului televizor. Ordinea implicata este data de toate programele TV care au fost emise vreodata, iar ordinea explicata este doar ceea ce apare pe ecran la un anumit moment dat. Asadar, ordinea explicata nu este decat o fereastra ingusta spre ceea ce se afla de fapt aici – manifestarea unei mici particele dintr-o mare de posibilitati – iar intreaga realitate exista de fapt in ordinea implicata.

Alt punct asupra caruia s-a concentrat Bohm este acela ca spatiul gol este si el o parte din intreg – din aceasta miscare curgatoare. Spatiul gol nu este doar un soi de vacuum gigant prin care se misca materia, ci, de fapt, spatiul si materia sunt intim interconectate. Este un mod foarte important de a reconsidera ontologia asa-numitului spatiu gol. Bohm a facut de fapt anumite calcule care arata ca fiecare centimetru din asa-numitul spatiu gol contine mai multa energie potentiala decat toata energia manifesta din univers. Dupa formularea sa, spatiul este mai degraba plin decat gol. Toate astea va dau o idee despre conceptiile lui David Bohm.

Ceea ce doresc sa fac acum, este sa purced la un exemplu mai concret al structurii holografice. Ca sa fac asta, voi folosi un exemplu din teoria haosului si geometria fractala. Acest exemplu este cunoscut drept multimea lui Mandelbrot. Ceea ce va voi spune nu este, intr-un anume sens, cu adevarat nou pentru unii dintre dumneavoastra. Ca astrologi, stiti intuitiv aceste lucruri. Principalul punct al prezentarii mele de astazi este acela de a va arata in ce mod anumite directii din stiinta apar in directia intelegerii paralele. Multimea Mandelbrot a fost numita astfel dupa matematicianul francez Benoit Mandelbrot****. Ea este generata de un proces de iterare nonliniar. Procesul in sine este incredibil de simplu. Initial, incepi cu un numar, pe care il ridici la patrat, apoi aduni la el o constanta. Vei obtine astfel un alt numar. Iei acest nou numar, il ridici la patrat si ii adaugi o constanta. Asta iti va da un al treilea numar; si tot asa, continui sa repeti acest proces. Daca acest sir ramane finit, adica daca nu tinde la infinit, atunci punctul cu care ai inceput apartine multimii Mandelbrot. Si se afla in zona neagra. Daca sirul tinde la infinit, atunci [punctul respectiv] se afla in afara multimii, in zona alba. Nu va faceti griji daca nu stiti matematica. Nu este important pentru esenta a ceea ce vreau sa va arat. Acum, hai sa patrundem in multimea Mandelbrot, marind imaginea de circa un miliard de ori, ca sa puteti vedea cu adevarat structura acestei multimi. Pe masura ce „plonjati” in interiorul sau, veti incepe sa vedeti regularitatea de-a dreptul minunata a structurii ca, de altfel, si cateva paternuri care se repeta la diferite scari. Veti putea observa ca aceste mici paternuri incep sa arate ca niste parti ale structurii originale.

[Nota editorului: Spatiul nu ne permite folosirea imaginilor pe care lectorul le-a utilizat in aceasta parte a prelegerii sale, dar ii recomandam cititorului plansele colorate dintr-o carte la indemana oricui: „Haosul: crearea unei noi stiinte”, de James Gleick (Penguin Books, NY).]

Continuand procesul nostru de marire, as vrea sa intru si mai adanc in aceste mici puncte de un alb stralucitor – dupa cum puteti vedea, in aceasta structura exista o anume complexitate, si delicatete, si gratie. Mergand mai departe, dupa cum observati, in mijlocul ei exista un alt punctisor alb, pe care il vom mari la randul lui… iar acum incepeti sa vedeti cum apare ceva acolo. Daca priviti mai de aproape in centrul acestui punctisor alb, vedeti cum reapare figura originara. Asadar, avem aici in esenta aceeasi figura ca la inceput, reprodusa la o scara de un miliard de ori mai mica. In matematica, acestea se numesc structuri auto-asemanatoare, sau multimi imbricate de structuri auto-asemanatoare. [Nota traducatorului: „imbricate” sau „impachetate”; este vorba de multimi care se cuprind una pe alta, sir de multimi incluse una intr-alta, dupa principiul papusilor rusesti Matrioska. Notiunea matematica este „nested sets” in engleza, sau „ensembles emboités” in franceza.] In alchimie si in astrologie asta se cheama „Ce este sus, este si jos” [Nota traducatorului: vezi Hermes Trismegistus, „Corpus Hermeticum”]. Intr-un anume sens, stiinta incepe sa descopere acum, prin unele progrese recente, cate ceva din intelepciunea si invataturile din vechime. Vreau sa va spun un pic mai mult despre natura acestor multimi. In exemplul Mandelbrot, va amintiti cum, marind imaginea de circa un miliard de ori, am gasit o structura care seamana virtual cu intregul. Totusi, la o analiza mai atenta, nu este chiar identica. Este usor diferita, si nu numai atat – daca dezvolti oricare dintre aceste parti cu aceeasi structura, vei gasi sadite in ea, din nou, aceleasi mici multimi Mandelbrot. Miliarde, literalmente, de multimi. De fapt, sunt o infinitate, fiindca fiecare structura contine miliarde, si uite asa se perpetueaza procesul lumilor din interiorul altor lumi. Ceea ce avem aici este o foarte temeinica multime de structuri auto-asemanatoare imbricate.

Asa sustin oamenii de stiinta. Avem aici un fel de notiune alchimica „Ce este sus, este si jos”. Ba mai mult, aceasta demonstreaza falimentul ontologic al reductionismului. Teoria fundamentala a reductionismului, care prevala in stiinta ortodoxa, spune ca, daca vrem sa intelegem un sistem complex, trebuie sa-l spargem in mai multe bucati, pentru a-l face mai simplu. Ceea ce am aflat noi aici este ca atunci cand spargi un intreg in bucati, fiecare bucata in parte este tot atat de complexa ca si intregul de origine. Acesta este un mod foarte diferit de a intelege lucrurile. Acum puteti sa incepeti sa vedeti care este intelesul ideii ca fiecare parte contine intregul. Fiindca, atunci cand patrundem intr-una din aceste mici multimi Mandelbrot, care reprezinta a miliarda parte din intreg, gasim ca are aceeasi structura cu intregul.

Microcosmosul contine toate elementele esentiale ale macrocosmosului. Totusi, vreau sa subliniez ca fiecare parte contine intregul, dar nu la nivel manifest, ci, mai degraba, la nivelul procesului. Micul si firavul gandacel Mandelbrot nu il contine pe cel mare in sens fizic. Este mult prea mic pentru a-l contine. Dar la nivelul procesului, cei doi sunt virtual identici.

Dar ce inseamna toate acestea, si ce insemnatate au pentru astrologie? Aici vreau sa fac apel la un zbor metaforic al fanteziei. Cand ziceam ca e vorba de o meditatie, voiam sa spun ca necesita o gandire mentala imaginativa. As vrea sa va invit sa considerati aceasta multime Mandelbrot ca pe un fel de cosmos. Hai sa ne gandim la fiecare micuta multime Mandelbrot ca la o fiinta umana. Apoi, daca cineva ar vrea sa patrunda in interior si sa contemple in adancime natura fiecareia in parte, ar putea ajunge la intelegerea procesului care a dat nastere existentei sale. Ajungand la aceasta intelegere, ar putea ajunge mai apoi sa priceapa procesul la nivelul intregului cosmos, fiindca e vorba de unul si acelasi proces. Este exact ceea ce vor sa spuna budistii tantrici: „Daca ajungi sa cunosti corpul omenesc suficient de profund, vei ajunge sa cunosti intreg cosmosul”. Si ei nu vorbesc despre cunoasterea fizica. Vorbesc despre cunoastere la nivel energetic, la nivelul procesului. In cazul nostru, aceasta este reprezentata de simpla ecuatie a lui Mandelbrot, care este ordinea implicata. Mai departe: aceste multimi Mandelbrot pe care le-am analizat sunt structuri statice. Sunt structuri matematice fixe, care nu se schimba.

Acum hai sa ne imaginam, dimpotriva, ca aceste structuri si procesele care stau la baza lor evolueaza ambele in timp. Imaginati-va ca acest proces – ordinea implicata – se schimba in timp si ca, mai departe, aceasta multime Mandelbrot – ordinea explicata -, de asemeni se schimba in timp. Am cautat imagini vizuale cu asta, dar n-am reusit sa gasesc. Nici macar nu stiu daca s-a realizat matematic asa ceva. Dar ideea de baza ar fi ca, asa cum procesul care sta la baza acestei manifestari se dezvolta si se schimba, la fel si intregul ansamblu ar trebui sa se schimbe si sa evolueze, asemenea unui fel de fractal dinamic. Inchipuiti-va ca fiecare dintre aceste mici si firave multimi Mandelbrot imbricate se schimba si evolueaza intr-un mod care este direct corelat cu evolutia intregului macrocosmos. In felul acesta, incepem sa intelegem cum de pot exista corelatii intre evolutia macrocosmosului, adica miscarea planetelor, de exemplu, si evolutia unei parti individuale a acestui macrocosmos, adica cea a fiintei umane.

Toate astea ne conduc catre un fel de intelegere metaforica a felului cum lucreaza astrologia, iar ea nu lucreaza intr-un fel mecanicist. Este foarte important sa intelegeti asta. Nu Pluto trimite radiatii catre creierul nostru, care, lucrand ca un receptor radio, le preia si se duce si face lucruri plutoniene. Iar Pluto nu este continut in noi in sensul in care Pluto, fizic vorbind, e prea mare pentru a fi cuprins in corpul nostru fizic. Ci in sensul ca si noi ne supunem acelorasi procese carora li se supune si Pluto. Literalmente. Deci Pluto este literalmente continut si in voi, si in mine, dar la nivelul procesului, nu la nivel manifest.

[In replica la o intrebare care nu se aude, dr. Keepin raspunde:]

Multimea Mandelbrot este, intr-adevar, o notiune bi-dimensionala, care exista in planul matematic complex. Si mai este inca o limitare a acestei metafore pe care as vrea sa o mentionez. In fond, ceea ce vreau sa sugerez, in mod foarte vag, este ca el ne ofera un model pentru a intelege cate ceva despre felul in care lucreaza astrologia. Avem un proces generativ, sau o ordine implicata si mai avem un domeniu manifest. Si cum acest proces se schimba de-a lungul timpului, din el rezulta un cosmos desfasurat in care exista corelatii temporale intre manifestarile macrocosmice si microcosmice. Dar, dupa cum stiti, o configuratie astrologica arhetipala data poate sa conduca la manifestari felurite, in functie de scopul, de viata si de integritatea persoanei implicate. Deci este vorba de ceva cu mult mai complex. Aici, eu n-am avut cu adevarat in intentie decat sa dau cea mai simplista imagine a modului in care ar putea functiona.

Vreau sa mai spun doar cateva lucruri, dupa care am sa ma opresc, ca sa avem putin timp pentru intrebari si raspunsuri.

Exista un fel de structura holografica in multe manifestari ale astrologiei, si am sa mentionez imediat cateva. Una este ideea ca cele trei planete exterioare ar fi «octavele superioare» ale planetelor personale – [Uranus, octava superioara a lui Mercur], Neptun, octava superioara a lui Venus, Pluto, octava superioara a lui Marte. In masura in care acest lucru este valid – nu vreau sa va prezint aceasta idee ca pe un adevar literal – ar putea reflecta relatia structurilor auto-asemanatoare la scari diferite.

Tot la fel, in ce priveste progresiile, un intreg an este in esenta reprezentat prin miscarea Soarelui dintr-o singura zi. Acesta este o modalitate a timpului de a avea si el propria-i structura fractala. De fapt, David Bohm spunea ca fiecare moment din timp contine tot trecutul si tot viitorul. Timpul nu este un flux cu curgere constanta intrinsec ordinii explicate. Ci, mai degraba, timpul este un tip special de ordine explicata care se desfasoara ca o secventa de evenimente, in care trecutul si viitorul sunt masuri ale adancimii implicarii. Mai mult, timpul are propria lui ordine implicata, pe care Bohm o numea ordinea eterna, si care se gaseste complet dincolo de timpul manifest. Puteti incepe sa vedeti cum fiecare explicatie are implicatii tot mai adanci, care duc spre indefinit, catre niveluri mai subtile.

In cazul astrologiei, putem privi arhetipurile ca pe un fel de ordine implicata, iar cand devin explicate acelea sunt evenimentele reale manifeste. Dar aici s-ar putea sa existe chiar o ordine super-implicata, deasupra arhetipurilor, acea ordine care le comanda. Asadar, totul devine destul de complex, iar Bohm a dezvoltat conceptul de ordine super-implicata, pe care doar il mentionez, insa nu insist asupra lui.

Acum, un alt exemplu al unei structuri de tip holografic in astrologie: poti face o interpretare completa bazata doar pe pozitia planetelor in semne. Semnele zodiacale se raporteaza de fapt la intregul cosmos, fiindca divizeaza universul in douasprezece sectoare. Pe de alta parte, poti face o interpretare completa analizand numai aspectele si punctele mijlocii dintre planete. Iar in cazul acesta, te raportezi numai la nivelul sistemului planetar. Poti sa ignori complet semnele zodiacale, si tot obtii o interpretare destul de precisa. Deci, aceeasi informatie este cuprinsa la diferite nivele, si intr-un fel, este replicata atat la nivelul sistemului solar, cat si la nivel cosmic.

Mai este un ultim lucru pe care vreau sa-l mentionez cu privire la opera lui David Bohm. Este foarte important, si multe dintre scrierile despre el nu il mentioneaza. Bohm a venit cu ideea unei asa-numite ontologii tripartite. Care spune ca realitatea consta in materie, energie si semnificatie [meaning in original – nota tr.]. Conceptia pe care fizica o vehiculeaza in mod comun in stiinta este ca universul este alcatuit din materie si energie, iar Einstein a creat celebra ecuatie E=mc2. Cu toate astea, Bohm zice ca semnificatia are aceeasi intaietate ontologica precum materia si energia. Permiteti-mi sa il citez in mod direct. Bohm spunea: „Energia contine materie si semnificatie, iar materia contine energie si semnificatie” (cand auziti acest cuvant, „contine”, amintiti-va de picatura de cerneala care dispare in glicerina). „Dar semnificatia contine si ea deopotriva materie si energie. Asadar, fiecare dintre aceste trei notiuni de baza le contine pe celelalte doua”. Asadar, Bohm propune un fel de interdependenta intre materie, energie si semnificatie. El merge mai departe si spune: «Aceasta ne sugereaza, in contrast cu vederile generale, ca semnificatia este o componenta inerenta si esentiala a realitatii inconjuratoare, si nu doar o notiune pur abstracta ce salasuieste numai in mintea, sau, altfel spus, in viata omului. La modul general, semnificatie inseamna existenta. Intr-un fel, am putea spune ca suntem suma semnificatiilor noastre». Pentru Bohm, natura realitatii este intrepatruderea dintre materie, energie si semnificatie. Taramul materie-energie este ordinea explicata sau taramul manifest. Taramul semnificatiei este ordinea implicata, si este o intrepatrundere intre cele doua.

As vrea sa mentionez ca din acest [concept] imi trag speranta ca am putea sa „salvam planeta”. Cea mai mare parte a muncii mele o constituie stiinta mediului inconjurator, iar daca te uiti la aspectele obiective ale crizei mediului, acestea sunt foarte, foarte ingrijoratoare. Iar daca adopti punctul de vedere al stiintei uzuale, cum ca trebuie sa reparam intreaga planeta, luand rand pe rand, bucatica cu bucatica in parte, situatia devine chiar disperata. Dar sa ne imaginam ca o parte dintre noi, mici Mandelbroti bine intentionati, am fi suficient de constienti si ca am strapunge prin procesul care sta la baza realitatii manifeste ajungand pana-n adanc, la natura procesului de creatie in sine, si ca am lucra la acest nivel (care poate fi numit spiritualitate, dragoste, sau altcumva) – in acest caz am putea fi capabili sa influentam insasi evolutia procesului.

Imi dau seama ca pare un pic cam tras de par, dar daca am proceda astfel, atunci am ajunge sa avem o cale de actiune in care nu mai conteaza cifrele. Iar in cosmologie exista un precedent pentru asta. De exemplu, tot hidrogenul din univers a aparut intr-o singura clipa. Nu exista hidrogen, apoi, dintr-odata, hidrogenul a aparut peste tot, in mod simultan. La fel si cu galaxiile. Galaxiile nu au existat pana la un moment dat, cand dintr-o data, toate au cristalizat si s-au condensat intr-o forma. In fond, au devenit manifeste in afara ordinii implicate, peste tot in acelasi timp. In acest sens, eu cred ca printr-o actiune intens motivata cativa oameni sunt in stare, in mod potential, sa provoace o schimbare uriasa. Masele ar numi asta „interventie divina”. Si ar privi-o ca pe ceva magic – dar nu este vorba de interventie divina aici. Este vorba de arhitectura divina. Este modul in care e structurata lumea. Cunoscand aceste lucruri si actionand la nivelul procesului in loc de a actiona la nivelul manifest, putem sa cream un canal de comunicare cu acea ordine mai profunda a realitatii.

Deci, pentru a conchide, as dori sa dau o viziune pozitiva asupra viitorului stiintei. Inainte de toate, ce este stiinta? Stiinta este un fel de cautare a paternurilor [identificare a modelelor], iar ceea ce cere ea, acel sine qua non al stiintei, este un anume fel de ordine. Exista o ordine fundamentala in taramul material, pe care se sprijina stiinta conventionala si care rezulta din studiul ordinii materiei si energiei.

Ca dovada, exista o ordine si in semnificatie. Semnificatia este ordonata, nu arbitrara. Exista o multime de exemple cu referire la asta, unul dintre ele fiind frumusetea muzicii lui Mozart, in comparatie cu cea a lui Salieri, care este un fapt obiectiv. Dar ea nu poate fi masurata cu instrumente de laborator, si nici culeasa cu microfonul. Asa cum nici analiza Fourier a formelor ondulatorii redate pe microfilm nu ar putea vreodata sa ne ajute sa facem diferenta intre muzica lui Mozart si cea a lui Salieri, in termenii geniului si frumusetii absolute. Dar ea exista.

Intr-un anume sens, astrologia este stiinta ordinii care exista in semnificatie, si a interpretarii acesteia in termenii universului fizic spatio-temporal. Si din aceasta cauza cred eu ca astrologia este atat de profunda. Caci, intr-un fel, toate stiintele ezoterice, cum ar fi I Ching-ul, Tarotul si altele, sunt stiinte ale ordinii existente in semnificatie. Si ele, intr-un fel, sunt tot modele fundamentale ale ordinii implicate. Dar ceea ce este atat de profund in astrologie, in virtutea conexiunii ei cu planetele si stelele, este exact modelarea interpenetrarii dintre taramul invizibil al semnificatiei si universul spatio-temporal.

Prin urmare, ce intrevad eu (sau, poate, pentru ce ma rog), in viitorul stiintei? In esenta, o mare sinteza a stiintelor implicate si explicate. Stiinta conventionala de azi ar putea fi vazuta ca o stiinta partiala, limitata la ordinea explicata. Ea se focalizeaza asupra acelor valurele pe care le vedem in jurul nostru si pe care in mod gresit le interpretam ca fiind intreaga realitate. Pana una-alta, astrologia si celelalte stiinte ezoterice sunt stiinte ale ordinii implicate si in loc sa contrazica stiintele fizice, astrologia si fizica sunt doua aspecte ale unui intreg mult mai cuprinzator. Toate astea ar putea conduce, eventual, la o mareata integrare a stiintelor sacre si seculare intr-o stiinta mult mai profunda decat cea de care dispunem astazi.

Va multumesc.


Raspunsuri la intrebarile publicului

(Urmeaza raspunsurile la cateva dintre intrebarile auditorilor. Din pacate intrebarile nu pot fi auzite pe inregistrarea conferintei).

  • Dati-mi voie sa va mai spun doar ca teoria haosului, inainte de toate, nu vorbeste despre haos, ci despre ordine. Asadar, intr-o anumita privinta, este incorect intitulata, si deriva din anumite procese care par a fi haotice, dar care atunci cand au fost studiate mai in adancime s-au dovedit a manifesta ordine. Acesta este un exemplu referitor la ce spuneam mai devreme despre ordinea ascunsa prezenta in ceea ce pare haotic sau intamplator. Teoria haosului este un domeniu general din matematica si din dinamica non-liniara, iar geometria fractala este un subansamblu al acestora. Multimile Mandelbrot sunt doar un exemplu. Unul dintre cele mai simple si elementare exemple privind aceasta geometrie fractala.
  • In stiinta exista un soi de hegemonie ontologica. Exista o obsesie incredibila de a considera ca planetele nu sunt nimic mai mult decat niste uriase pietre moarte, caracterizate prin masa, compozitie chimica, periodicitate orbitala, etc. Si stiti ca lucrul ciudat in legatura cu aceasta este ca aceasta ontologie lipsita de viata este tragic de meschina in comparatie cu astrologia. In ce ma priveste – tocmai voiam sa o spun -, ca fizician, astrologia mi-a dezvoltat si mi-a imbogatit intelegerea realitatii si a cosmosului pana in strafunduri – vreau sa spun, dincolo de orice vorbe pe care le-as putea folosi ca sa descriu asta. Pur si simplu a pus carne si oase si viata in trupul destul de uscat si scheletic al ecuatiilor si mecanicii.
  • Intrebarea este daca pot spune ceva despre relatia dintre cele ce am vorbit si conceptul sincronicitatii lui Jung*****? Nu prea m-am gandit la asta. E o intrebare excelenta. Dar sincronicitatea este in esenta un alt nume, intr-un fel, pentru corelatiile dintre ceea ce se intampla pe taramul semnificatiei si ce se intampla pe taramul spatio-temporal al evenimentelor. Intr-un anumit sens, ar putea fi un fel de corelatie intre ceea ce se intampla in ordinea implicata si ceea ce devine manifest. Poate sa aiba insusirile interventiei divine, sau ale magiei. Dar, inca o data, asa cum am spus mai devreme, nu este ceva realmente magic. E vorba, de fapt, de arhitectura existentei. Asa cum am spus, metafora este destul de limitata. Unul dintre lucrurile care simt ca trebuie sa fie mentionate, este acela ca exista un feedback dinspre taramul manifest inapoi catre procesul creational, asa incat aceste doua [taramuri] se afla intr-un fel de proces de co-evolutie. Exista un fel cauzalitate mutuala, interdependenta, care lucreaza, deci nu se pune problema ca procesul sa-si vada de treaba fara legatura cu ceea ce se manifesta. Cele doua se afla intr-un fel de co-creatie. Din acest motiv simt ca exista oarece speranta pentru salvarea Pamantului. Fiindca aceia dintre noi – toti cati suntem in incaperea asta si altii – care lucreaza la nivelul ordinii implicate, pot afecta potential tocmai procesul care da nastere realitatii noastre manifeste.
  • Intrebarea se refera la faptul ca descrierea multimilor Mandelbrot ii aminteste [doamnei] despre modul in care lucreaza homeopatia, iar dansa doreste sa spun cate ceva despre legaturile dintre fizica si vindecare. Sunt de acord, in esenta. Chiar eu insumi am folosit din plin sistemul de lucru al respiratiei holotropice pe care l-a pus la punct Stan Grof, care este un fel de homeopatie psihica, daca doriti. Unul dintre lucrurile pe care le-a spus Stan, dupa 30 de ani de munca pe taramul constiintei, este ca el nutreste adanca convingere ca „fiecare dintre noi este totul”. Prin aceasta intelege ca, daca privim inauntrul nostru, putem gasi in noi toate formele de manifestare ale constiintei existente, ceea ce constituie un fel de versiune psihica a celor despre care vorbeam. Simt ca lucrul acesta ne da mari sperante, fiindca daca frunza contine copacul, atunci in procesul de vindecare, daca o frunza se vindeca pe sine, vindecarea va avea impact asupra intregului copac. Asadar, daca asta inseamna ceva, de aici deriva speranta mea privind vindecarea culturii si a relatiei noastre cu Pamantul.

Note explicative:

  • * Stanislav Grof – doctor in medicina, psihiatru cu peste 40 de ani de experienta in cercetarile legate de starile de constiinta alterata induse prin substante psihedelice sau prin diferite alte tehnici care n-au legatura cu drogurile. Nascut si format in Cehoslovacia, a emigrat in 1967 in SUA. Presedinte fondator al International Transpersonal Association (ITA – Asociatia Internationala Transpersonla). Vezi http://www.holotropic.com/
  • ** Percy Seymour – astrofizician englez (doctor in astronomie) Vezi un amplu articol la: http://cura.free.fr/decem/09seym.html
  • *** Oppenheimer, Julius Robert – fizician american (1904-1967), autor al unor lucrari despre teoria cuantica a atomului; a jucat un rol important in cercetarile nucleare. Supranumit si „parintele bombei atomice”.
  • **** Mandelbrot, Benoit – matematician francez de origine poloneza (nascut in 1924 la Varsovia), care a elaborat in 1974 teoria obiectelor fractale. Multimile Mandelbrot isi gasesc aplicare in studiul „haosului determinat”.
  • ***** Carl Gustav Jung – psihiatru (psihanalist) elvetian (1875-1961). A introdus conceptele de subconstient colectiv si arhetip. Autorul teoriei sincronicitatii (sincronicitate = coincidenta semnificativa). Intre altele, a fost pasionat de astrologie.

Echivalente:

  • ordine explicata = ordine infasurata = ordine manifesta
  • ordine implicata = ordine desfasurata = ordine nemanifesta

Recomandari: